(VIDEO) Acesta e un Trabant 601 din Polonia, cu motor turbo de 370 CP şi tracţiune quattro

24 Ianuarie 2023, 19:48
Redacţia PiataAuto.md
Trabant 601 a fost un model îndrăgit şi înrădăcinat în memoria multora dintre noi, dar cu siguranţă performanţa motorului nu era printre criteriile care să-l fi făcut memorabil. Sub capota acestui model cu caroserie din duroplast era un motor în doi timp, cu doar doi cilindri, de 594 cm cubi, care scotea iniţial 23 CP, iar ulterior, după actualizarea din 1969, 26 CP. Şi totuşi, maşina de mai jos are o putere de 370 CP, deci cam de 14 ori mai mare decât originalul.
Fireşte, e un Trabant 601 modificat consistent, şi-i aparţine unui pasionat din Polonia, care a decis să păstreze designul original al maşinii, dar să-i condimenteze aspectul cu o nouă grilă şi alte noi detalii, dar şi cu jante BBS şi o suspensie pneumatică, cu gardă la sol ajustabilă!
Partea cea mai impresionantă, însă, vine de la motor şi tracţiune. Sub capotă e montat un motor de Audi, de 1,8 litri, cu 4 cilindri în linie, dar cu 5 valve per cilindru! Da, o perioadă Audi a avut un asemenea motor în producţie, considerându-se că un număr atât de valve îi permite motorului să respire şi mai bine, iar în combinaţie cu o turbosuflantă, puterea era de-a dreptul impresionantă. Un asemenea motor, în varianta sa de stoc de pe un Audi A3, de exemplu, dezvolta până la 180 CP.
Anume de aici a pornit pasionatul din oraşul polonez Rzeszow, care deţine acest Trabant. Doar că motorul a mai primit o serie lungă de modificări, astfel încât scoate 370 CP. Dar el a fost transplantat în acest Trabant cu tot cu sistemul de tracţiune integrală quattro. Şi s-a muncit temeinic pentru a-l face să încapă şi să se potrivească pe un Trabant care avea o suspensie simplă până la absolut şi n-a fost niciodată gândit pentru un sistem 4x4.
În rezultat, acum maşina asta e un Trabant care a primit un substrat tehnic la care originalul n-a visat niciodată. Iar când trece pe străzi, cu un sunet pătrunzător al unui motor cu 5 valve, atrage privirile mai tare decât o făcea sunetul specific al motoriului în 2 timpi de cândva. Iar când ajunge să topească asfaltul cu toate cele 4 roţi, îi lasă pe toţi cu gura căscată.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
12,871
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!