(VIDEO) Cum arată o Chaika GAZ-14, care a primit un motor UZ de Lexus şi Toyota

21 Ianuarie 2023, 15:52
Redacţia PiataAuto.md
Chaika a fost în vremurile de demult automobilul, conceput pentru luxul suprem, la care puteau visa doar funcţionarii şi cei din treptele ierarhice de vârf ale puterii, or, pentru publicul larg un asemenea model era pur şi simplu indisponibil. Iar GAZ-14 a fost un model cu design curios, puternic modernizat faţă de GAZ-13, care se inspira şi de la formele modelelor americane, dar şi de la stilul mai rectangular al modelelor Mercedes, în special blocurile orice cu striaţii orizontale.
Pentru că a fost atât de limitat la cei care-l puteau folosi, s-au produs doar 1.114 automobile, din 1977 până în 1989, în ultimul an modelele fiind asamblate din piese fabricate în 1988. Şi chiar dacă arăta absolut diferit de Chaika GAZ-13, substratul tehnic al lui GAZ-14 era doar o evoluţie a lui GAZ-13. Apropo, acum câteva luni am filmat o Chaika GAZ-13 din Moldova, restaurată minuţios de un colecţionar moldovean, la o stare autentică până la absolut. Maşina despre care vorbim azi, însă, n-a mers pe calea restaurării autentice, ci a adoptării unui motor V8 din seria UZ de la Toyota şi Lexus. E motorul mai cunoscut după Lexus LS 400, apropo.
Toată recondiţionarea maşinii, cu de la caroserie la interior, de la motor la suspensie, a fost făcută la iniţiativa unui youtuber din Rusia şi a durat deja mai bine de 2 ani. Şi abia acum această Chaika a ajuns al etapa când i-a fost asamblat şi interiorul, iar maşina a putut ieşi la o primă testare.
Maşina iniţială, înainte de restaurare, a fost una în stare jalnică, având şi caroseria nu tocmai perfect aliniată, aşa că şi restaurare a trebuit să improvizeze în jurul multiplelor probleme la starea tehnică a maşinii. Şi încă e departe de a le fi rezolvat pe toate.
Dar, totuşi, maşina a putut să facă o primă ieşire curioasă, fiind vopsită într-o culoare roşie care nu exista pe modelul standard în anii săi de producţie. Şi, datorită motorului V8 de Lexus, şi cu un sunet mai frumos, dar şi o putere mai impresionantă.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automate în limba dorită din comenzile player-ului.
0
4,853
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!