(VIDEO) Cum e să participi cu un Ural cu ataş la un raliu din Portugalia, alături de alte 400 de motociclete

25 Ianuarie 2023, 13:21
Redacţia PiataAuto.md
Maniera în care se conduce o motocicletă cu ataş, în viteză, pe offroad, e foarte diferită de cea a unei motociclete cu două roţi. E mai apropiată de stilul de condus al unei maşini de raliu, decât a unei motociclete, pentru că trebuie să iei în considerare derapajele în viraje, iar pe lângă asta, cei care se află pe motocicletă, trebuie să facă echilibristică pentru a compensa forţele centrifuge. E o experienţă care îţi antrenează complet mintea şi corpul, spun participanţii din cele două echipe de raliu, care au participat de curând cu două Ural-uri cu ataş la raliu O Nosso Dakar din Portugalia
Denumirea O Nosso Dakar s-ar traduce ca ”Dakar-ul nostru” şi se organizează în week-end-ul de la mijlocul adevăratului raliu Dakar, atunci când există şi o zi de staţionare. Iniţial, raliul a apărut ca o alternativă mai democratică pentru un număr mare de motociclişti care ar fi vrut să guste din aventură într-un mod mai accesibil şi mai scurt, or, raliul durează de obicei 2-3 zile. Acum a ajuns la cea de-a 10-a ediţie şi a avut loc şi-n 2023.
În acest an, dar şi în 2022, la acest raliu îşi tot fac participarea şi două cupluri de motociclişti, în două echipe, cu două motociclete Ural cu ataş. Una din echipe e formată de motociclista cu experienţă Vanessa Ruck, care şi conduce motocicleta, şi soţul ei, Alex Ruck, care e un copilot formidabil, iar cei doi fac o echipă minunată în manevrarea Ural-ului.
Vanessa are la activ multe participări şi pe două roţi, inclusiv la Romaniacs sau la raliul Marocului, iar din 2022 ea a început a participa la O Nosso Dakar cu motocicleta sa cu ataş.
Ei bine, ediţia din acest an a raliului, a avut aceleaşi două motociclete Ural cu ataş drept participante, alături de peste 400 de alte motociclete. Cei de la Ural au trimis şi un operator cu o cameră video, care a filmat o parte din pregătiri, dar şi din participarea propriu-zisă la raliu, pe traseu, iar astfel toată experienţa raliului, trecut cu un Ural cu ataş, poate fi văzută în video-ul de mai jos. E ceva cu totul special, cu siguranţă!
1
1,218
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!