(VIDEO) Dakar 2023 a luat sfârşit: cine sunt marii câştigători şi marii perdanţi şi prin ce se va memora acest raliu

16 Ianuarie 2023, 13:36
Redacţia PiataAuto.md
Iată-ne ajunşi şi aici, după ultima zi a raliului Dakar 2023, un raliu pe care l-am relatat mult mai îndeaproape decât ale ediţii, pentru că am văzut un interes sporit şi din partea cititorilor noştri. Ei bine, a venit şi momentul să spunem şi cine sunt marii învingători de la Dakar 2023, marii perdanţi, dar şi prin ce se va memora raliul din acest an, pe lângă faptul că a fost cel mai ploios, cu inundaţii în deşert şi vehicule înnămolite. Ultima zi de la Dakar a fost doar o etapă scurtă, mai mult de paradă, iar legenda spune că, de obicei, nimic nu se schimbă în clasamentul general, pentru că e prea scurtă ca să se schimbe ceva semnificativ. Dar nu şi în acest an, cel puţin la motociclete.
Spuneam în ultima relatare, cea de după ziua 13, că primii trei clasaţi erau Toby Price cu KTM, Kevin Benavides cu alt KTM şi Skyler Howes cu Husqvarna, iar diferenţa între ei era incredibil de mică, de doar 12 secunde între primii doi şi 1 minut şi 13 secunde între 2 şi 3. Ei bine, această diferenţă mică sa făcut posibilă schimbarea clasamentului general în ultima zi, iar astfel Kevin Benavides a ajuns de pe locul 2 pe 1. Pe locul 2 s-a clasat Toby Price, iar Skyler Howes şi-a păstrat locul 3. Apropo, Kevin Benavides e un pilot argentinian, deci Argentina mai adaugă un mare titlu sportiv în succesele sale de ţară, după campionatul de fotbal.
La maşini, în ziua 14 Sebastien Loeb nu a mai ajuns primul la final şi a întrerupt seria de etape consecutive câştigate la Dakar la 6. Dar Loeb şi-a păstrat locul 2 în clasamentul final, iar performanţa sa din acest an îl recomandă pentru viitor Dakar şi mai bun, deci s-ar putea să fie vânat de multe echipe mari concurente.
Ieri Audi a ajuns din nou pe locul 2, şi şi-a mai îmbunătăţit poziţia finală în clasament, însă locul final la Audi la Dakar 2023 e 14, departe de ce a obţinut anul trecut şi foarte departe de victoria sau măcar podiumul pe care îl ţintea în acest an. Audi e cu siguranţă unul din cei mai mari perdanţi la acest Dakar. Deşi maşinile au rezistat mai bine ca anul trecut, condiţiile dure şi foarte variate de înaintare au adus situaţii dramatice cu accidente pentru echipajele Audi.
Aşadar, clasamentul final la maşini îl reconfirmă pe Nasser Al-Attiyah pe primul loc, cu Toyota Hilux cu numărul 200, victoria sa fiind a 5-a la rând, o performanţă care intră, astfel în istoria marilor realizări de la Dakar.
După el, pe locul 2, urmează Sebastien Loeb cu bolidul Prodrive pe locul 2 şi brazilianul Lucas Moraes pe locul 3, cu un alt Toyota Hilux, cu numărul 230, însă aici nu vorbim de o echipă de uzină de la Toyota, ci una independentă, numită Overdrive, care şi-a modificat şi pregătit singură maşina.
Locurile 4 şi 5 sunt ocupate, însă, tot de echipa de uzină Toyota Gazoo Racing, cu maşinile cu numerele 205 şi 217, conduse de Giniel de Villiers şi, respectiv, Henk Lategan. Deci, Toyota iese cu siguranţă drept un mare învingător din acest raliu.
La clasa T4/SSV, polonezul Eryk Goczal, cu bolidul său cu numărul 428, devine cel mai tânăr învingător din toate timpurile al raliului Dakar, având doar 18 ani! Cu siguranţă vom mai auzi despre acest pilot în sporturile cu motor, or, o asemenea performanţă, la doar 18 ani, pare a fi începutul unei biografii geniale, rare în lumea noastră.
Foto: Pilotul polonez Eryk Goczal, cel mai tânăr învingător de la Dakar din toate timpurile

Clasa camioanelor a fost una în care concurenţa din acest an a fost una intensă şi acerbă, fără vreo echipă care ar fi dominat detaşat, cum se întâmpla anterior, când era prezent Kamaz. Ales Loprais, cu camionul său Praga V4S, se îndrepta spre o victorie clară şi importantă pentru el şi pentru cehi, dar, un trist accident pe care nici măcar nu-l observase, dar în urma căruia fusese rănit un spectator, care a decedat mai târziu de atac de cord, l-a scos din raliu. De fapt, Ales nu a fost scos, ci a ieşit el, benevol, ca o decizie care era corectă din punct de vedre moral. Acest moment va rămâne cu siguranţă în memoria despre ediţia din acest an.
Iar asta a făcut posibil ca acum să avem camioanele Iveco, din diferite echipe, clasate pe primele 4 locuri la Dakar. Olandezul Janus van Kasteren e pe locul 1, cu camionul 502, urmat de cehul Martin Macik, cu numărul 501, iar pe locul 3 s-a clasat olandezul Martin Van Der Brink cu camionul 506, urmat de fratele său, Mitchel Van Der Brink, pe locul 4, cu camionul 511. Fără îndoială, asta face şi din Iveco un mare câştigător al acestui raliu, Dakar 2023, fiind primul producător în afară de Kamaz, care obţine o asemenea victorie răsunătoare de mult timp încoace.
Foto: Camionul câştigător de la Dakar 2023, Iveco, cu numărul 502

Pe locurile 5 şi 6 s-au clasat două camioane Tatra, 505 şi 503, ale echipei Buggyra ZM Racing, susţinută de uzina Tatra. Apropo, la final au ajuns doar 22 de camioane, din 54 câte se aflau la linia de start, iar Tatra cu numărul 505, cea clasată pe locul 5, e cea care s-a răsturnat de două ori în zilele anterioare, rămânând indestructibilă!
Clasa maşinilor clasice n-a fost calculată până la final, pentru că are un barem diferit, mai relaxat, dar despre maşinile clasice şi istoriile curioase de acolo vom mai publica şi câteva alte relatări în zilele următoare.
Până atunci, te invităm să vezi un video al ultimei zile şi unul de sumat cu cele mai memorabile momente ale întregului Dakar 2023.
0
3,415
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!