(VIDEO) Dramă şi pentru al treilea bolid Audi la Dakar, şi o concurenţă acerbă între camioane în cel mai ploios raliu de mult timp încoace

9 Ianuarie 2023, 15:39
Ilie Toma
Pentru că ultima noastră relatare a cuprins ziua 6 de la Dakar, iar ieri nu am publicat una, cronica de azi va cuprinde sumarul zilelor 7 şi 8 de la Dakar, adică sâmbătă şi duminică. A fost din nou ploaie în deşert, într-atât de multă încât segmentul 7 a fost anulat pentru motociclete şi quad-uri, din considerente de siguranţă. Piloţii de acolo erau prea epuizaţi, iar condiţiile de înaintare riscau să aducă primele tragedii. Aşa că pentru motociclişti, printre care şi singurul român de la Dakar, Emanuel Gyenes, ziua 7 a fost una de pauză, în care aceştia s-au deplasat liniştit, pe drumuri publice spre următorul punct.
Dar lipsa motocicliştilor din deşert a făcut şi mai dificilă navigarea pentru maşini, pentru că nu mai existau urme după care să se ghideze. Aşa că aceştia au avut bătăi de cap uriaşe şi s-au rătăcit de multe ori în deşert, mergând în cerc şi căutând să găsească calea.
Dar până la urmă această aglomerare de maşini a dat şi nişte porţiune de cursă intensă în linie dreaptă între mai multe maşini care se adunaseră în aceleaşi locuri. Aşa că a fost frumos şi diferit, într-un raliu în care fiecare zi aduce ceva nou.
La fel de epic a fost şi modul în care echipajul cu numărul 227 a ajuns la final fără roata stângă faţă, după ce şi-a rupt-o în deşert. Maşina a continuat să se mişte pe 3 roţi şi a reuşit să ajungă aşa la final! Asta da, spirit de competiţie!
Bolidul cu numărul 211 de la Audi, însă, nu a putut merge pe 3 roţi la final, după ce şi el şi-a rupt roata şi toată suspensia spate din stânga. S-a întâmplat în urma unui accident, Mattias Ekstrom lovind o piatră mare din deşert. Iar aici vorbim de ce de-al treilea Audi din ligă, singurul care mai rămăsese să pulte pentru rezultate mai serioase, după ce echipajul lui Petehansel a abandonat, iar Carlos Sainz a ajuns la final noaptea, după multe ore în deşert în urma celor două accidente din zilele anterioare. Aşa că acum şi cel de-al treilea Audi şi-a spulberat speranţele la vreo victorie. De fapt, rezultatele sunt atât de proaste pentru Audi, încât după segmentul 7, Audi nu mai are nici un bolid în top 10 în clasamentul pe toate zilele. Audi cu siguranţă nu are parte în acest an de performanţa pe care şi-a dorit-o cu bolizii săi electrici.
În ziua 8, Carlos Sainz a realizat o revenire ca prin minune, însă, şi a ajuns cu cel mai bun timp la final, dar victoria sa în acest segment a fost schimbată cu poziţia 2, din cauza unei penalităţi de timp, şi tot Nasser Al-Attyah s-a clasat primul cu Toyota sa Hilux.. Iar în clasamentul general nu e nici urmă de Audi în top 10, tot Al-Attyah fiind primul, cu un avantaj confortabil în faţa concurenţilor, după ziua 8.
Noaptea dintre ziua 7 şi 8 s-a dormit la cort, în deşert, adeseori cu corturi împărţite, fără prea mari condiţii. Deci, şi la acest capitol Dakar a fost dur. Iar ziua 8 a adus din nou motocicletele în peisaj, şi de această dată piloţii de aici au fost cei care au zădărnicit în rătăciri. Deocamdată conduce americanul Howes cu Husqwarna aici.
Românul Emanuel Gyenes şi motocicleta sa KTM 450 Rally Replica au o serie de coincidenţe cu cifra 34. E numărul de competiţie pentru motocicleta românului, dar totodată în ziua 8 el s-a clasat pe locul 34, ceea ce l-a poziţionat în clasamentul general pe toate zilele la Dakar 2023, în clasa motocicletelor, tot pe locul 34. Şi cea mai bună poziţie obţinută de Gyenes în acest raliu a fost tot 34.
Foto: Românul Emanuel Gyenes la Dakar 2023

Cu atât de multă ploaie la Dakar, deşertul a înverzit în unele locuri şi cvadriciclurile au avut parte de înaintare print-un soi iarbă dificilă, iar astfel n-au lipsit răsturnările.
În ziua 7 devenise clar motivul pentru care camionul Tatra cu numărul 505 părea să aibă o evoluţia mai slabă la ultimele etape. Au fost probleme la amortizoare, care au fost rezolvate, iar acum, în ziua 7, Tatra cu numărul 505 a ajuns prima la final. A urmat un rezultat mai slab în ziua 8, dar chir şi aşa, tot cehii domină în continuare clasa camioanelor.
Ales Loprais a ajuns pe locul 2 în ziua 7 şi pe locul 3 în ziua 8, dar îşi păstrează prima poziţie în clasamentului general. Diferenţele dintre el şi următorii doi concurenţi sunt foarte mici, însă, aşa că la camioane se dă poate cea mai intensă competiţie. Şi e oarecum bizar că lipsa Kamaz din acest an a arătat cât de apropiaţi sunt ceilalţi sportivi în lipsa celor din Rusia? Oare să fi fost Kamaz-urile atât de bune sau să fi fost altceva la mijloc, cum se descoperise în alte tipuri de sport?
În fine, după ziua 8 raliul a ajuns la jumătate, iar astăzi la Dakar a o zi de staţionare şi pauză. De mâine urmează ce-a doua jumătate. Anul trecut tabloul s-a schimbat radical, mai ales pentru Audi, în a doua jumătate. Vom vedea ce ne va aduce şi a doua jumătate a raliului Dakar 2023. Vezi mai jos şi două video-uri de rezumat, publicate de organizatorii de la Dakar.
0
1,932
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!