Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Mercedes a anunţat sarcina utilă a viitorului său camion electric eActros Long Haul şi ea e practic egală cu cea a camioanelor diesel

31 Ianuarie 2023 - 17:35
Redacţia PiataAuto.md
Mercedes are deja în producţie câteva camioane electrice de distanţe mai scurte. Acum câteva luni Mercedes anunţa şi traversarea unui pas montan din Api cu un eActros electric, dar acel camion avea o autonomie oficială de doar 220 km, aşa că traversarea s-a făcut la limită, după cum am dedus din informaţiile pe care Daimler ni le-a furnizat atunci la solicitarea noastră. Între timp, încă anul trecut Mercedes anunţa că pregăteşte un cap tractor electric de distanţe lungi în clasa de 40 de tone, numit eActros Long Haul. Atunci au fost anunţate câte detalii tehnice ale acestuia, însă azi Mercedes a făcut publice mai multe detalii curioase, inclusiv sarcina utilă
Sarcina utilă e unul din parametrii care interesează cel mai mult la un camion, şi reprezintă greutatea mărfii pe care acesta o poate transporta. Ideea e că un camion electric e mai greu din cauza bateriilor, iar astfel consumă din acea sarcină utilă, întrucât trebuie să se încadreze în limite de greutate totală. Camioanele electrice au excepţii în majoritatea ţărilor europene la masa totală, putând să cântărească cu 2 tone mai mult, adică 42 tone în loc de 40. Ideea e ca aceste două tone să compenseze greutatea adiţională a bateriilor.
Astfel, în cazul lui Mercedes eActros Long Haul germanii anunţă că sarcina utilă va fi de 22 de tone, ceea ce înseamnă că greutatea camionului şi a remorcii la gol va fi de 20 de tone. Camionul are 3 baterii ce totalizează 600 kWh de capacitate, care vor asigura o autonomie de 500 km, spun cei de la Mercedes. Greutatea bateriilor nu e anunţată, însă în cazul lui eActros de distanţă scurtă fiecare din cele 3 seturi de baterii, a câte 112 kWh capacitate, cântărea 740 kg. Bateriile lui eActros Long Haul sunt de tip LFP, adică litiu-ion fosfat, având o capacitate mai mare la aceeaşi greutate, decât cele litiu-ion standard. Deci, putem prezuma că dacă în cazul lui eActros de distanţe scurte cele 3 baterii de 336 kWh cântăresc 2,2 tone, aici cele 3 baterii de 600 kWh în total ar trebui să cântărească circa 3,7 tone, luând în calcul densitatea mai mare. O parte din această greutate e compensată de lipsa motorului diesel şi a cutiei, cam 1,7 tone, iar celelalte 2 tone revin marjei suplimentare permise camioanelor electrice. În final, avem un camion cu sarcină utilă practic egală cu cea a camioanelor diesel.
Cât e sarcina utilă a camioanelor diesel în prezent? Ei bine, minimul e undeva pe la 21 de tone. Cifrele mai frecvente sunt de 22-24 tone, iar în cazul unor remorci mai uşoare se poate ajunge pe la 25-25,5 tone de sarcină utilă. Dar valoarea de 22-24 tone e cea mai frecventă, iar asta înseamnă că viitorul camion electric Mercedes eActros va oferi, într-adevăr, o sarcină utilă comparabilă cu cea a unui camion diesel. Pe lângă asta, camionul promite să ofere şi o încărcare la o putere de 1 MW, ceea ce înseamnă că-şi va încărca bateriile de la 20 la 80% în mai puţin de 30 minute.
Vezi mai jos şi un scurt video cu acest camion, publicat azi de Mercedes-Benz.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter