(VIDEO) O mamă cu copilul ei în cărucior, la un pas de a fi spulberaţi de un Land Cruiser pe o trecere de pietoni din Chişinău

24 Ianuarie 2023, 00:41
Redacţia PiataAuto.md
La cât de alarmantă e statistica accidentelor cu implicarea pietonilor în acest început de an Moldova, din păcate sunt raportate noi şi noi cazuri de accidente sau situaţii de risc. În dimineaţa zilei de luni, o mamă şi copilul ei în cărucior s-au aflat la doar un pas de a fi spulberaţi de o Toyota Land Cruiser pe o trecere de pietoni de pe Calea Ieşilor din Chişinău şi au fost salvaţi de claxonul unui şofer, dar şi de privirea atentă a femeii, care urmărea traficul, pentru a se asigura că maşinile opresc pe toate benzile de circulaţie.
La trecerea de pietoni a oprit autorul filmării, care se afla pe banda din mijloc, dar şi un Mercedes de pe banda dreaptă alăturată. Pietonii au început a traversa, prima fiind femeia cu copilul ei în cărucior, urmată de o altă doamnă. Din păcate, însă, pe cea de-a treia bandă, din stânga, Land Cruiser-ul a trecut în viteză, ignorând total trecerea de pietoni şi maşinile care erau deja oprite. Abia la câţiva metri după trecere, şoferul din Land Cruiser a apăsat pedala de frână.
Din păcate, această ştire putea fi despre o tragedie dublă, sfâşietoare, dacă acea mamă nu oprea, ci se afla în faţa Land Cruiser-ului, or, la viteza şi masa maşinii, şansele de supravieţuire într-un asemenea impact ar fi fost minime. Din fericire, însă, în acest caz şi mama a avut prudenţa de a se asigura repetat, dar şi şoferul autor al filmării a atenţionat-o printr-un claxon, iar astfel tragedia a fost evitată.
Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Facebook / Accidente rutiere Republica Moldova / Sergiu Neguta
0
1,872
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!