(VIDEO) Un spectator a decedat de atac de cord la Dakar 2023, după ce a fost rănit iniţial de camionul Praga V4S al lui Ales Loprais, fără ca acesta să observe

11 Ianuarie 2023, 17:25
Redacţia PiataAuto.md
O veste tristă şi extraordinară în forma derulării sale a venit azi de la raliul Dakar 2023. Un spectator italian a decedat astă noapte de atac de cord, după ce ieri a fost rănit iniţial de camionul Praga V4S al pilotului ceh Ales Loprais, fără ca acesta măcar să observe accidentul.
Spectatorul italian se afla după o dună din deşert, încercând să facă poze camioanelor care săreau spectaculos peste vârful acesteia. Din păcate, deşi erau vizibile urmele unde aterizează camioanele, acesta stătea în calea posibilei traiectorii, iar când camionul Praga la lui Loprais a sărit, l-a accidentat aparent uşor pe spectator, fără ca din cabină să se vadă măcar prezenţa lui. Şi fără ca accidentul să fie conştientizat de echipajul de la bord.
Foto: Saltul pe dună de dinainte de accident

Abia seara, după ce Ales Loprais ajunsese primul la final şi când piloţii dormeau deja, organizatorii au venit să-l informeze despre faptul că acesta a fost implicat într-un accident. Paradoxul e că spectatorul italian, în vârstă de 69 de ani, nu a avut vreo fractură, sau vreo rană vizibilă, dar s-a simţit totuşi rău după vreo 2-3 ore. Atunci a solicitat ajutorul medicilor şi, în timp ce era transportat la spital, acesta a făcut atac de cord şi nu a mai putut fi salvat.
Ales Loprais a fost răvăşit de această veste şi a şi publicat imaginile cu acest accident, inclusiv cele din cabină, care arată clar că spectatorul nu a fost vizibil în niciun moment şi totodată demonstrează că echipajul nu a conştientizat accidentul. Totuşi, Ales Loprais a decis să iasă din cursă după această întâmplare tristă şi astfel să coopereze plenar cu autorităţile pentru investigarea cazului. E un abandon de onoare, dacă vrem, pentru că e cât se poate de clar că pilotul nu a putut vedea şi preîntâmpina acest accident, dar şi faptul că decesul are o cauză indirectă. Totuşi, din punct de vedere moral, e clar că echipajul ceh n-ar fi putut continua să concureze, iar decizia de abandonare e una corectă în acest context.
Vezi mai jos declaraţiile lui Ales Loprais şi momentul accidentului, văzut din afară şi din interior.
0
1,475
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!