(VIDEO) Un taximetrist cu Toyota Prius a provocat un accident cu 5 automobile pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău

18 Ianuarie 2023, 19:11
Redacţia PiataAuto.md
Un accident cu tocmai 5 automobile implicate, pe două benzi alăturate, a fost provocat astăzi în Chişinău, după o manevră de neînţeles a unui taximetrist cu o Toyota Prius. Acesta a accelerat şi schimbat brusc banda, aproape lovind maşina ce circula alături de el, după care a ieşit pe contrasens peste linia dublă şi, când a dat să revină, a provocat accidentul, afectând 4 alte maşini.
Toyota Prius a lovit o Skoda Superb în colţul stânga spate, împingând-o şi spre un Mercedes din faţa sa, dar şi spre un BMW ce circula pe banda alăturată. Skoda a fost puternic avariată în 3 părţi.
Mercedesul a fost împins, la rândul său, într-un Lexus din faţa sa, şi Mercedesul alegându-se cu deteriorări vizibile.
Din fericire, nici un om nu a avut de suferit, însă, dat fiind materialul video cu momentul accidentului, de mai jos, oare e suficientă pedepsirea şoferului care a provocat accidentul cu amendă pentru accident, sau mai trebuie să i se aplice articole precum ieşirea pe contrasens şi condusul agresiv, care-l poate lăsa fără permis de conducere pe un termen mai îndelungat?
Vezi momentul în video-ul de mai jos.
0
3,267
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!