(VIDEO) Ziua acrobaţiilor prin 275 km de dune înalte prin deşert la Dakar 2023, Iveco domină la camioane, iar Toyota la maşini, moderne şi clasice

13 Ianuarie 2023, 21:29
Redacţia PiataAuto.md
Am ajuns să vorbim deja de cea de-a 11-a zi la Dakar, sau a 11-a etapă mai bine zis, pentru că a mai fost o zi de pauză la mijloc. A fost o zi de adevărate acrobaţii prin deşert, cu 275 km de dune înalte. Ultimele două zile n-a mai plouat în Arabia Saudită, iar deşertul şi-a revenit repede la forma sa implicită, de nisipuri uscate şi dune în care e foarte uşor să te afunzi. Tocmai de asta a fost nevoie de acele acrobaţii cu concentrare maximă, pentru că fiecare încetinire sau abordare cu unghi greşit putea duce la împotmolire.
Motocicliştii par cei mai istoviţi dintre toţi, or, ei au un cu totul alt efort de înfruntat, iar pe deasupra merg întotdeauna primii şi au o sarcină mai grea la navigaţie. Unii dintre ei merg cu fracturi sau traume acute, căpătate în zilele anterioare şi încearcă să reziste, să-şi ducă rezistenţa dincolo de limite, doar pentru a nu abandonat. Pentru că au abandonat foarte mulţi până acum. La finalul zilei 11 de cursă mai erau 97 de motociclişti, din 135, cât erau în ziua 1. Deci, mai mult de o pătrime, aproape 30% au abandonat deja.
Primii trei lideri la motociclete se profilează deja — ei sunt Skyler Howes de la echipa de fabrică Husqvarna, pe locul 1, Toby Price de la echipa de fabrică KTM şi Kevin Benavides de la aceeaşi echipă, dar marea problemă e că diferenţa între cei 3 e foarte mică, de 28 secunde între locul 1 şi 2 şi de nici 2 minute şi 44 secunde între locul 2 şi 3. Iar asta înseamnă că nici până acum nu e clar cine va deveni învingător! Cursă strânsă până în ultimul moment, deci.
Situaţia e deja mai clasă la maşini, însă, unde qatarezul Nasser Al-Attiyah şi Toyota sa Hilux au un avans confortabil. Ieri acest echipaj, cu numărul 200, a ajuns pe locul 5, fără sforţări extreme, şi asta pentru că, având acest avans, pentru Nassar e mai important să menţină un ritm bun şi să finalizeze segmentele cu bine, fără a forţa prea mult.
Singurul Audi rămas în cursă vrea să recâştige onoarea pe cât posibil şi a ajuns ieri pe locul 3. În clasamentul general e pe locul 20 încă, dar pilotul încearcă să scoată tot ce poate din zilele care au mai rămas.
Pe locul 2 a fost Guerlain Chicerit, cu un Prodrive, iar pe locul 1 a ajuns din nou Sebastien Loeb, tot cu un bolid Prodrive. Loeb şi-ar fi dorit să lupte pentru victorie, însă a avut prea mult zile proaste la Dakar, aşa că e la o distanţă de o oră şi 30 faţă de locul 1. Totuşi, Loeb ocupă locul 3 în clasamentul general şi dacă luptă la fel, are şanse şi la locul 2.
La camioane, unul din camioanele care s-a vrut a fi electric în acest an, cu numărul 500 şi denumirea Project 2030. Ideea e că bateriile n-au putut fi livrate pentru acest camion la timp, şi echipa a fost nevoită să-i pună un motor diesel, promiţând că la anul el va fi unul 100% electric, cu o autonomie suficientă cât să străbată bateriile. Poate la anul acest deziderat se va realiza, însă acum camionul a abandonat.
Camioanele Tatra au mers bine, spectaculos chiar prin salturile din deşert. Suspensii articulate fac minuni, dar totuşi, aceste camioane cehe sunt devansat de camioanele Iveco, şi asta începe a fi o regulă, care ne duce la gândul că cei de la Tatra şi Buggyra Racing ar trebui să se gândească la motoare mai puternice pentru aceste Tatra la Dakar. Cu un şasiu atât de bun, doar puterea mai mare mai lipseşte, pentru a învinge.
Ieri primele două locuri au fost ocupate de camioanele Iveco cu numărul 506 şi 501, iar locul 3 de acel camion Renault cu numărul 507, care s-a mai făcut remarcat în ultimele două zile. La clasamentul general e luptă strânsă între camioanele Iveco cu numărul 502, pe locul 1, şi 506, pe locul 2, diferenţa fiind de doar 1 minut şi 12 secunde. Martin Macik, tot cu un Iveco cu numărul 501, e pe locul 3, dar îl mai despart peste 45 minute. În clasamentul general Tatra ocupă locul 4 şi 6.
Şi, în fine, la clasice pe primele 3 locuri au rămas tot modelele Toyota, la fel ca şi ieri, doar că azi pe locul 3 s-a schimbat protagonistul în clasamentul general, acolo venind un Land Cruiser BJ 71, cu numărul 776. Tot aceleaşi 3 Toyota care ocupă primele 3 poziţii în clasamentul general la clasice au ocupat şi în ziua de ieri primele 3 poziţii.
Deci, Toyota domină şi la maşini clasice, şi la maşini noi, cu Hilux şi Nassar. Alte Hilux-uri mai ocupă şi locurile 4 şi 6 la maşini noi, doar acel Land Cruiser 300 cu numărul 246 merge neînţeles de lent, fiind pe locul 116. Şi mai este un Land Cruiser 300, cu numărul 250, care merge similar de încet. Doar pe locul 95. Deci, e ceva bizar cu aceste Land Cruiser-e 300.
La clasice, însă, există şi o mulţime de concurenţi care merg lent şi savurează experienţa, fără prea multă vervă serioasă de a învinge. Şi asta e frumos.
Aşa că azi includem mai multe video-uri mai jos — unul din segmentul clasicelor, altul cu momente palpitante de la camioane şi obişnuitul rezumat al zilei.
0
1,507
GALERIE VIDEO (3 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!