Accident cumplit lângă Stăuceni, cu doi copii biciclişti, ambii cu căşti şi echipament, loviţi de un Opel care ieşise la o depăşire pe dreapta

22 Februarie 2023, 10:29
Redacţia PiataAuto.md
Un accident cumplit a avut loc în după amiaza zilei de ieri pe traseul R6, în perimetrul comunei Stăuceni din municipiului Chişinău. Doi copii, ambii în vârstă de 12 ani şi ambii echipaţi cu costume vizibile de ciclişti şi căşti, au fost loviţi cu putere de un Opel care ieşise la o depăşire pe partea dreaptă spre acostament.
Lovituri a fost una de o forţă imensă, din păcate. Ambii biciclişti au fost deosebit de grav răniţi, alegându-se cu multiple traume, cel mai probabil căştile salvându-le viaţa. Urmele lăsate de impact în maşină arată elocvent cât de mare a fost forţa impactului. Echipele de medici venite la faţa locului le-au acordat ajutor şi i-au transportat la spital. Din informaţiile existente după accident, unul din copii a suferit intervenţii chirurgicale şi se află în stare stabilă la spital. Celălalt copil e în stare de comă, ambii fiind sub supravegherea medicilor la terapie intensivă.
Poliţia a anunţat că şoferul Opelului, în vârstă de 48 de ani, a fost reţinut pe loc pentru 72 de ore şi a fost iniţiată o anchetă penală.
0
3,756
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!