BMW a creat o motocicletă fascinantă în Elveţia, în onoarea unui avion cu o istorie curioasă, ce folosea cândva motoarele mărcii

27 Februarie 2023, 17:22
Redacţia PiataAuto.md
Pasionanţii BMW ştiu cu siguranţă că originea companiei vine de la motoarele de avioane, pe care aceasta le producea, şi abia mai apoi au urmat motocicletele şi automobilele. Chiar dacă azi BMW nu mai produce motoare aviatice, respectul pentru istorie e unul sacru la BMW. Acum cei de la BMW Motorrad au creat un R18 fascinant, în onoarea unui avion cu o istorie foarte curioasă. Motocicleta creată acum poartă numele de BMW R18 Iron Annie, după una din poreclele pe care le-a avut avionul.
Vorbim, deci, nu de un model de avion, ci de un exemplar specific, care a adunat o istorie curioasă de-a lungul existenţei sale. E un avion din seria Junkers Ju 52, model care a fost lansat în anul 1930. Iniţial, se planificase folosirea unui motor creat tot de Junkers, în formula V12, de 800 CP, dar mai apoi s-a decis utilizarea unui motor BMW IV, cu 6 cilindri în linie, care genera 755 CP pe atunci! Ulterior, a mai apărut şi un motor radial cu 14 cilindri, înapoi din nou unul cu 6 cilindri, însă toate aceste variante iniţiale foloseau doar un singur motor, pe când proiectul avionului presupunea şi varianta folosirii a trei motoare.
Într-un final, s-au creat două versiuni ale avionului, dar ambele ajunseseră să folosească motorul radial BMW 132, în 9 cilindri. Motorul celor de la BMW putea genera între 725 CP şi 1.065 CP, dintr-o cilindree de 27,7 litri! Iar Junkers Ju J52 a devenit avionul principal unde s-a regăsit acest motor. A fost un motor atât de reuşit, încât a fost produs în peste 20.000 exemplare, dar cifrele au fost determinate, bineînţeles, şi de cel de-al doilea război mondial, care a urmat mai târziu.
Foto: Motorul radial BMW 132, în 9 cilindri

Exemplarul căruia noua motocicletă BMW vine să-i dea onorurile e unul produs în 1936, având numărul de înmatriculare D-AQUI şi fiind livrat forţelor aeriene ale Norvegiei în 1936. În 1940, când Norvegia a fost invadată, avionul a fost confiscat de germani, păstrând acelaşi număr. După război, aliaţii au returnat avionul forţelor norvegiene. În 1947 acesta a fost reconstruit şi pus să deservească o rută civilă, între Tromso şi Kirkenes, unde a muncit până în 1956. După un an de pauză, în 1957 avionul a fost vândut unui transportator din Ecuador. Acolo a avut parte de o exploatare dură, pe rute grele, montane, aterizând aproape întotdeauna pe piste improvizate, pe pământ. În 1963 a fost pensionat şi a stat parcat timp de 7 ani, după care a fost cumpărat de un fost pilot american şi a primit un nou număr de înmatriculare, N130LV.
În 1975 l-a cumpărat scriitorul american Martin Caidin, care l-a poreclit Iron Annie, porecla urmând să devină cea mai renumită. Numărul de înmatriculare nou a fost N52JU. Scriitorul l-a pilotat adeseori pe la tot soiul de show-uri aeriene, şi chiar a stabilit câteva recorduri mondiale cu el, inclusiv cea mai scurtă decolare cu acest model.
. În 1984 compania Lufthansa l-a cumpărat, aducându-l în Hamburg. Au urmat munci de restaurare şi o înmatriculare nouă, dar şi o altă poreclă, Tempelhof. Lufthansa l-a tot păstrat ca obiect istoric, scoţându-l pe la expoziţii şi show-uri aviatice, cu o pauză din 2015 până în 2017, pentru noi lucrări. Ulterior, s-au descoperit semne de oboseală a metalului, şi avionul a fost transferat n 2020 pentru noi lucrări, anunţându-se că, cel mai probabil, acesta nu va mai zbura niciodată, ci va servi doar exponat static mai departe.
Avionul este, însă, cel mai vechi Ju 52 care a supravieţuit până în zilele noastre, iar pentru BMW reprezintă o conexiune simbolică cu o perioadă în care motoarele sale de avioane erau printre cele mai solicitate din lume, având o putere imensă, în timp ce cântăreau doar puţin peste 500 kg! Este, dacă vrem, avionul care aminteşte cel mai mult de acea pagină din istoria BMW, de dinainte de motociclete, iar astăzi o motocicletă custom vrea să onoreze acea pagină de istorie din ingineria BMW.
De fapt, lucrările au fost aprobate de BMW, însă au fost făcute de atelierul VTR Motorrad AG & VTR Customs din Schmerikon, Elveţia. Şi ideile de design aplicate pe această motocicletă au mers mult mai departe de orice căi obişnuite de creare a motocicletelor custom.
Spre exemplu, cadranele de bord au fost integrate în rezervor!
Stilul aspectului metalic exterior de avion a fost reprodus în micile detalii pe noua motocicletă, iar culorile folosite sunt cele de pe avionul Iron Annie.
S-au schimbat şi furca, şi roţile, şi, bineînţeles, nu mai există aripile clasice. Şaua e cusută manual dintr-un material frecvent folosit la măştile piloţilor din acea perioadă.
Nu lipseşte nici o tratare frumoasă a motorului boxer, care aminteşte mult mai mult de motoare BMW de avioane din acea perioadă şi care are şi o inscripţie Iron Annie pe el. La nivel de performanţă, e acelaşi superb motor de BMW R18, doar aspectul e făcut să se integreze mult mai bine în filosofia acestei motociclete.
Per total, deci, e o creaţie fascinantă pe două roţi, cu multă istorie înglobată în ea. Nu se spune cât valorează această motocicletă acum şi cu siguranţă cifra e uriaşă, dat fiind lucrul manual care s-a făcut la ea în Elveţia, cu supravegherea şi aprobarea oficială a BMW. Şi e absolut cert că în timp această motocicletă va valora de multe ori mai mult. Şi nici despre cumpărător nu se spune prea multe, doar că trăieşte pe malul lacului Geneva, unde şi planifică să-şi savureze creaţia specială pe două roţi.
0
10,027
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!