Ce impresii aducea în 1987 un test drive comparativ între Lada Niva şi Aro 10, vândut ca Dacia Duster în Marea Britanie

17 Februarie 2023, 21:34
Redacţia PiataAuto.md
Aro 10 a fost modelul prin care marca românească demonstrase flexibilitate şi viziune de viitor, creând un SUV compact cu mult înainte ca să apară Toyota RAV4 în lumea noastră sau SUV-urile să devine o tendinţă şi să ajungă să cuantifice jumătate din vânzări, ca-n prezent. Mai mult ca atât, dezvoltarea lui Aro 10 a început încă în prima jumătate a anilor 70, înainte de apariţia lui Lada Niva sau a lui Mercedes G-Class. Iar lansarea publică a avut loc în 1979, la doi ani după lansarea Nivei şi în acelaşi an cu G-Class. Această cronologie demonstrează că Aro 10 a fost printre primele modele din lume care a intuit viitoarele tendinţe de a avea maşini capabile în offroad, dar mai uşoare, mai confortabile la traseu şi mai versatile.
Aro 10 a folosit o construcţie cu cadru dur compact, iar mai multe componente fuseseră preluate de la Dacia 1300, în special puntea faţă, farurile, cadranele de bord şi scaunele. Maşina avea, astfel, suspensie independentă în faţă, adaptată de la Dacia 1300, dar tot independentă şi pe puntea spate, dezvoltată special pentru acest model nou, fiind astfel unul din puţinele offroadere cu suspensii independente pe ambele punţi. Ulterior au apărut şi versiuni cu punte spate rigidă.
Maşina a fost lansată pe parcursul anilor 80 în mai multe ţări europene, inclusiv în Franţa, Italia, unde a devenit foarte popular şi a fost demarată şi producţia locală, dar şi Marea Britanie, unde modelul era vândut cu emblema Dacia, şi avea numele de Duster. În 1987, în numărul din 21 februarie, jurnaliştii de la revista britanică Motor, publicau un test drive comparativ între Dacia Duster 4x4 şi Lada Niva 4x4, ambele în versiune cabrio. Ambele maşini aveau avantajul de a fi printre cele mai ieftine modele 4x4 din Marea Britanie — Aro 10 costa 5.923 de lire, iar Niva costa 6.995 lire. Marea întrebare era care din ele e mai bun?
Prima impresie pe care o menţionau jurnaliştii despre Dacia Duster 4x4 / Aro 10 era faptul că aceasta are un interior de autoturism, confortabil, iar tandem cu un ampatament lung, aproape că-ţi vine s-o numeşti un Mercedes G-Class la scară mai mică. Aceştia menţionau şi sistemul de tracţiune integrală part-time, care va pune cuplu doar pe puntea spate atunci când merge în regim de croazieră, pe asfalt. Lada Niva era mult mai spartană, fiind comparată cu Land Rover-ele simple, nu cele din gama Range Rover.
Britanicii menţionau originea de mai de demult ale motoarelor — Dacia avea motorul de 1.370 cm cubi, de origine Renault, iar Lada un motor derivat din construcţia celui de la Fiat 124, adus la o cilindree de 1.570 cm cubi. Motorul Daciei producea 65 CP şi 103 Nm, în timp ce motorul de pe Lada dezvolta 78 CP şi 119 Nm. Cutia de viteze de pe Aro 10 / Dacia Duster venea tot de la ingineria Renault, ziceau britanicii, iar cea de pe Lada — de la Fiat, fiindu-i adăugată treapta a 5-a. Cutiile de transfer erau elaborări proprii în ambele cazuri.
Ambele SUV-uri aveau suspensii independentă, care erau menţionate ca fiind neobişnuite pentru acest segment. Se vorbea cu lux de amănunte şi de construcţia exactă a suspensiei.
Foto: Pagină de revistă

La interior, jurnaliştii apreciau că modelul românesc oferă mai mult spaţiu, deşi maşina era cu doar 2 cm mai lungă decât Niva şi mai îngustă cu 7,5 cm. Explicaţia venea din ampatamentul mai lung al Daciei, de 2,4 metri, faţă de 2,2 metri ai Nivei. Totuşi, Niva era apreciată ca fiind mai aerodinamică şi cu 5% mai uşoară. Vorbind în cifre, Niva cântărea 1.145 kg la gol, în timp ce Aro 10 / Dacia Duster cântărea 1.216 kg. Totuşi, Niva avea 400 kg de sarcină utilă, în timp ce Aro — 480 kg.
Şi la performanţe Niva eclipsa Dacia, având o viteză maximă mai mare, de 127 km/h, faţă de 110 km/h ai modelului românesc. Acceleraţia până la prima sută avea un decalaj de aproape 10 secunde. Şi pe condusul de autostradă, Niva cu caroserie auto portantă avea o ţinută de drum şi o dinamică mai bună decât Dacia, ziceau jurnaliştii britanici. Dar nici unul din modele nu era cu adevărat rafinat la viteze mari, fiind zgomotos şi generând vibraţii. Sistemul 4x4 permanent al Nivei era catalogat drept mai bun, în timp ce pentru Dacia era nevoie de un întreg ritual de cuplare a sistemului 4x4. Cutia de viteze a Daciei era criticată pentru poziţia imprecisă şi înclinată spre dreapta, în care intra în trepte 3 şi 4.
Însă la confortul la rulare, pe general, tot Aro / Dacia ieşise învingător, fiind mai moale şi mai plăcut decât Niva. Şi zgomotosul aerodinamic era mai mic în Dacia decât în Niva. Modelul românesc oferea şi mai multe echipări standard pentru preţul său, dar designul cadranelor de bord era criticat. Ambele maşini aveau ventilarea în habitaclu învechită moral, ziceau britanicii.
Foto: Pagină de revistă britanică, anul 1987

Totuşi, ambele maşini erau apreciate ca deosebit de capabile şi atractive pentru preţul lor, iar Dacia învingea şi la preţ mai accesibilă. Câştigătoarea testului a fost Niva, dar Dacia Duster/ Aro 10 a fost atât de aproape la atât de multe capitole de aprecieri, încât era văzut ca o contraofertă demnă, unde alegerea finală ţinea mai mult de gust şi preferinţe proprii. Şi ţinând cont de bugetul mai mic cu care a fost creat Aro faţă de Niva, dar şi pretenţiile mai mici din etapa conceperii, aprecierile jurnaliştilor au fost cât se poate de bune per general.
Foto: Pagină de revistă britanică, anul 1987

Iar toate astea ne fac să ne gândim încă odată ce ar fi putut însemna azi fabrica Aro, dacă ar fi continuat să existe — offroader-e dure şi dârze, pe cadru dur, pe de o parte, în continuarea familiei Aro 24, şi SUV-uri compacte de toate taliile, dezvoltate şi rafinate pe baza unor modele precum Aro 10!
0
34,256
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!