Istoria curioasă a inventării anvelopelor de iarnă, întâi pentru camioane, apoi şi pentru autoturisme

Au trecut aproape 140 de ani de la primul automobil patentat de Karl Benz, dar anvelopele de iarnă au apărut în lumea auto mult mai târziu. Iniţial, atunci când se lăsa o ninsoare, maşinile fie nu mergeau, pur şi simplu, fie puneau lanţuri pe ele, în special camioanele. În unele ţări, unde ninsorile era mai rare, se putea recurge la asemenea instalări când era necesar, însă finlandezii, care au mult mai multă zăpadă, au fost cei care au căutat o soluţie mai comodă şi mai potrivită climei lor. Anume ei au fost cei care au inventat anvelopa de iarnă, prima asemenea anvelopă fiind lansată în 1934, acum 89 de ani.

Anvelopa fusese botezată Kelirengas şi era produsă de Suomen Gummitehdas Osakeyhtio, fiind o anvelopă dezvoltată pentru camioane şi prevăzută pentru condiţii de aderenţă scăzută şi zăpadă în cantităţi moderate. Mai jos poate fi văzut profilul acestei prime anvelope, făcut să înlocuiască lanţurile şi să asigure o aderenţă similară vehiculelor cu şenile.

Foto: Kelirengas, prima anvelopă de iarnă din lume, lansată în 1934

Diferenţa dată de aceste anvelope de iarnă a fost fenomenală. Camioanele aveau aderenţă mult mai bună, puteau urca pante, şi păstrau şi o bună aderenţă la frânare. Asta a făcut ca foarte repede să se dorească şi crearea unor anvelope de iarnă pentru autoturisme. Apropo, fabrica ce a produs acea primă anvelopă e entitatea predecesoare a ceea ce ştim azi drept producătorul de anvelope Nokian.

În 1936 a apărut şi prima anvelopă de iarnă pentru maşini, numită Lumi-Hakkapeliitta. Din nou, a fost un salt major în aderenţa pe care o obţinuseră maşinile datorită acestei inovaţii. În ţările cu climă mai caldă, ideea nu era văzută încă drept una necesară, dar în regiunea scandinavă şi American de Nord anvelopele de iarnă începuseră prinde popularitate.

Între timp, şi numărul drumurilor asfaltate creştea, dar şi nivelul de mentenanţă al acestora. Adeseori zăpada era înlăturată cu pluguri, dar rămânea un strat de gheaţă format pe asfalt. Atunci scandinavii avuseseră ideea de pune crampoane în anvelope, dar acestea nu se ţineau prea bine, iar ideea fusese considerată neviabilă.

Foto: Anvelopa Haka-Hakkapeliitta, anul 1956

Abia în 1961 a fost creată prima anvelopă cu profil proiectat special pentru a adăposti crampoane, gândit ca aceste crampoane să aibă susţinere în locuri speciale in interiorul cauciucului. Noua anvelopă purta numele de Kometa Hakkapeliitta şi avea un soi de pătrate special prevăzute pentru crampoane, turnate din start în forma cauciucului.

Rezultatul a fost fenomenal în aderenţa pe gheaţă, iar din acest moment anvelopele cu crampoane au devenit noua tendinţă, mai ales în ţările scandinave, fiind considerate net superioare.

Creşterea numărului de anvelope cu crampoane afecta drumurile în ţările scandinave, însă, autorităţile considerând că acestea deteriorează asfaltul. Astfel, s-a decis ca începând cu 1974 să fie reglementate cu stricteţe înălţimea crampoanelor, diametrul şi forma lor, astfel încât să aibă un impact minim asupra drumurilor.

Aceste reglementări, însă, au împins producătorii să dezvolte în anii 70 mai multe modele de anvelope de iarnă fără crampoane, dar aproape la fel de eficiente prin forma inteligentă a profilului lor şi prin o compoziţie mai lipicioasă a cauciucului. Astfel, din acest nou curent de anvelope lansate în anii 70 derivă şi majoritatea anvelopelor pe care le folosim azi pe timp de iarnă.