Nissan a creat un Ariya electric, care va pleca într-o expediţie de la Polul Nord la Polul Sud

3 Februarie 2023, 16:59
Ilie Toma
Nissan a fost un pionier al epocii moderne a maşinilor electrice, prin lansarea lui Leaf, acum mai bine de 10 ani. Iar acum, japonezii vor să-şi ia din nou rolul curajos de a fi exploratori în tărâmuri necunoscute şi au creat o versiune specială a SUV-ului electric Ariya, care va pleca într-o expediţie nemaivăzută, de la Polul Nord la Polul Sud. Unde se va încărca acest automobil electric în asemenea condiţii? Ce şanse are să poată înainta la temperaturi de -50 grade Celsius? Ce şanse are bateria sa să reziste? Sunt multe întrebările, iar japonezii au oferit şi câteva răspunsuri.
Partea şi mai intrigantă e că până acum nici măcar o maşină cu motor cu ardere internă nu a realizat o asemenea expediţie între cei doi poli ai pământului, iar faptul că acum prima încercare va avea loc cu o maşină electrică e de-a dreptul incredibil.
Ideea acestei expediţii de coace deja de vreo 4 ani, iar autorul ei a aventurierul britanic Chris Ramsey. Încă în 2017, el participase cu un Nissan Leaf de primă generaţie în raliul Mongoliei, o cursă de aproape 15.000 km din Marea Britanie până în Monglolia. Chris a participat atunci la raliu cu soţia sa, Julie, şi spunea că a cheltuit pe întreaga distanţă doar 132 dolari pentru alimentarea maşinii sale la priză. Erau încă timpurile când o mulţime de prize publice pentru maşini electrice erau gratuite.
La scurt timp după ce acea aventură el le-a propus celor de la Nissan şi aventura polară despre care vorbim acum. Doar că Leaf nu avea nicio şansă să facă faţă unei asemenea provocări, aşa că aventura a trebuit să aştepte şi lansarea primului SUV electric de la Nissan, Ariya.
În primăvara anului trecut, cei de la Nissan au anunţat deja această expediţie şi au prezentat şi primele informaţii şi imagini digitale cu viitorul automobil care va merge în aventură. Iar acum a fost dezvăluită şi maşina electrică construită şi pregătită pentru expediţie, cu contribuţia atelierului Arctic Trucks.
Astfel, modificările aduse SUV-ului care va parcurge 27.000 km între cei doi poli ai pământului au fost intenţionate păstrate la un nivel minim, spun japonezii. Sistemul de propulsie şi bateria au rămas absolut standard, ca pe maşina de serie, iar asta e un fapt aproape neverosimil, întrucât ar putea crea provocări serioase la temperaturi de -50 grade şi mai jos, cât se pot întâlni în regiunile arctice şi antarctice, atât pentru funcţionarea propriu-zisă a bateriei, cât şi pentru încărcarea ei.
Foto: Nissan Ariya de expediţie, alături de două exemplare standard

Maşina a primit o suspensie adaptată la roţi mai mari şi o gardă la sol mai mare. Iar noile roţi sunt mult mai late, pentru a distribui presiunea pe o suprafaţă mai mare de zăpadă şi gheaţă, un element esenţial când vrei să înaintezi pe calote glaciare, care pot avea uneori şi crăpături. Noile roţi măsoară 39 de ţoli în diametru.
Chris Ramsey va pleca şi în această expediţie cu soţia sa şi, pentru că cei doi sunt fani ai cafelei, maşina e dotată cu un aparat de cafea integrat în portbagaj, care poate stoarce un espresso comparabil cu cel din cafenelele italiene. Cei doi îşi vor lua la bord şi o rezervă mare de cafea.
Pentru că tot Chris va fi cel care va filma momentele expediţiei, maşina are amenajată o platformă de decolare şi aterizare a dronei pe acoperişul său.
Expediţia va începe în luna martie şi va dura aproximativ 10 luni. Traseul va trece prin America de Nord şi America de Sud, părţile maritime fiind traversate la bordul unor ambarcaţiuni. Dar scopul e să se pornească de la Polul Nord cu maşina şi să se ajungă până la Polul Sud cu ea, înaintând maxim posibil cu ea pe pământ, alegând conexiunile maritime minime. Tot traseul va cuprinde circa 27.000 km şi va necesita multe încărcări, cu siguranţă.
Bateria mai mare a lui Nissan Ariya are 90 kWh capacitate totală şi 87 kWh capacitate netă utilizabilă. Sistemul de propulsie a versiunii cu tracţiune integrală poate livra până la 394 CP şi 600 Nm, iar autonomia oficială a acestei versiuni ajunge la 580 km în ciclu de calcul pentru Japonia. Cei de la EPA din SUA au certificat această versiune la 304 mile autonomie, echivalentul a 489 km, iar în condiţii mai dificile de înaintare, mai ales cu roţile mai mari şi cu rezistenţă mai mare, autonomia reală va fi cu siguranţă sub 400 km, mai aproape de 300-350.
Ei bine, în zonele civilizate, Nissan Ariya va încărca la prize publice, făcând uz inclusiv de prize fast charge. Totuşi, există zone pe traseu unde prizele fast charge sunt încă puţine şi cu putere mai redusă, aşa că totul va lua mult timp şi multă planificare în avans. Iar în zonele polare maşina electrică se va încărca de la o remorcă pe care o va purta după ea şi care, după cum spune Nissan, include „şi” panouri solare, dar şi o turbină eoliană mică, care vor folosi astfel vânturile puternice polare şi timpii lungi de expunere la soare ale zilei polare pentru a aduna energie. Doar că Nissan menţionează că remorca va conţine şi aceste utilaje, însă nu menţionează şi ce conţine în afară de ele. Iar noi estimăm aproape cert că acolo va exista şi un generator cu combustie, cel puţin ca rezervă de siguranţă.
0
2,216
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!