O ambulanţă SMURD din Moldova a transportat o pacientă pe o distanţă de circa 1500 km din Polonia până la spitalul de urgenţă din Chişinău

5 Februarie 2023, 09:22
Redacţia PiataAuto.md
Echipajul SMURD din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), împreună cu medicii de la Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău anunţă că au efectuat cu succes o operaţiune majoră transfrontalieră, prin care au transportat o cetăţeană a Moldovei, cu reşedinţa la Tiraspol, rănită grav într-un accident rutier din Polonia, dintr-un spital din Polonia la spitalul de urgenţă din Chişinău, pe o distanţă de circa 1.500 km.
Pacienta în vârstă de 54 de ani a fost rănită într-un accident şi a primit ajutor medical de la medicii din Polonia, fiind internată în spitalul din oraşul Ostrow Mazowecka, din nord-estul Poloniei. Acolo starea ei a fost stabilizată de medici, iar ulterior, în comunicarea cu autorităţile medicale din Moldova, s-a luat decizia transferării pacientei la spitalul din Chişinău.
Astfel, pentru această misiune a fost delegat un echipaj mixt, format din medicii de la spitalul de urgenţă şi cei de la SMURD al IGSU, care au plecat la bordul unei ambulanţe SMURD cu funcţionalităţi de terapie intensivă mobilă. Echipajul a mers după pacientă, şi a transportat-o pe o distanţă de 1.500 km, ea fiind în permanenţă monitorizată. Medicii spun că pacienta nu a avut complicaţii pe drum şi a ajuns în stare stabilă la spitalul de urgenţă din Chişinău.
Operaţiunile de transport terestru al pacienţilor pe o distanţă atât de lungă sunt extrem de rare. Cei de la IGSU spun că aceasta este abia a doua misiune transfrontalieră terestră SMURD, realizată pentru cetăţeni ai Moldovei, de când există unitatea SMURD.
0
5,952
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!