O motocicletă Ducati legendară, într-o ediţie rară din Italia de cândva, scoasă acum la vânzare cu parcurs infim

6 Februarie 2023, 21:19
Ilie Toma
Se zice adeseori că Ducati e un soi de Ferrari în lumea motocicletelor. Şi, la fel cum modelele Ferrari din anii 80 au rămas legende ale designului şi performanţei, depăşind tot ce se putea depăşi din modelele acelor timpuri, şi motocicletele Ducati au avut performanţe la fel de dominante, eclipsând alte mărci şi modele. Iar azi vorbim despre un model Ducati care a rămas considerat până în zilele noastre drept unul din cele mai geniale pe care le-a produs Ducati şi Italia vreodată!
E vorba de modelul 750 F1, model care a fost inspirat din performanţele excelente ale celor de la Ducati pe circuitele sportive, în motorsportul dedicat vehiculelor pe două roţi. Modelul a fost lansat în anul 1985 şi făcea uz de o versiune de 748 cm cubi a motorului Pantah, folosit şi anterior de Ducati. Era un motor V2, răcit cu aer, în 4 timpi, cu valve desmodromice, o semnătură inginerească a motoarelor Ducati din acea perioadă.
Motoul avea acelaşi alezaj ca şi cel din cursă, împărţind o mare parte din construcţia sa. Avea galerii de admisie mari, carburatoare performante şi arbori cu came ultra-rezistenţi. Astfel, se tura cu uşurinţă la 10.000 rpm şi dezvolta 95 CP la asemenea turaţii!
În 1986, Marco Lucchinelli a avut un sezon fenomenal cu Ducati 750 F1, iar cursa de pe Laguna Seca a fost de-a dreptul legendară. Iar asta i-a făcut pe cei de la Ducati să lanseze trei ediţii speciale, cu motoare cu arbore cotit şi pistoane ranforsate, dedicate succeselor de curse ale modelului. În 1986 a fost lansată versiunea Montjuich, una brutală şi la limita legalităţii pentru drumurile publice, produsă în 200 exemplare. Apoi, în 1987 a fost lansată şi ediţia limitată Laguna Seca, produsă în 296 exemplare, după care a mai urmat şi Santamonica.
Astăzi vorbim despre un exemplar tocmai din ediţia Laguna Seca, versiunea care a rămas drept cea mai echilibrată dintre elementele condimentate de cursă şi utilitatea pentru exploatarea cotidiană. Un soi de motocicletă genială ca inginerie, cu performanţe de cursă, dar compatibilă cu drumurile din viaţa reală.
Eşapamentul era un pic mai silenţios decât la Montjuich, iar rezervorul era de oţel, nu de aluminiu, ca la ediţia extremă. Jantele erau OSCAM din aluminiu, iar frânele erau din seria Golden, de la Brembo.
Deşi, aparent, motocicleta era una mai civilizată, toţi cei care au ajuns s-o conducă la acea vreme o calificaseră drept genială, o motocicletă de curse fenomenală, care te surprindea cum poate rămâne la fel sublimă şi în ipostaza „civilă”. Şi cum doar 296 de asemenea motociclete au fost produse, ele au rămas adevărate legende, greu de găsit, iar cine apucă să găsească una, se pricopseşte cu un obiecte de colecţie superb. Or, vorbim, aşa cum spunea, despre una din motocicletele absolut geniale pe care le-a produs Italia în toată istoria sa.
Exemplarul de care vorbim azi e unul din cele 296, şi a ajuns până azi cu doar puţin peste 17.000 km parcurşi în toată istoria sa. Are toată biografia documentată, deţinut de pasionaţi desăvârşit, ultimul dintre ei achiziţionând motocicleta în 2016. Iar acum, ea urmează a fi scoasă la vânzare la o licitaţie, care va avea loc în luna martie în SUA, pe insula Amelia. Iar preţul estimat pentru vânzarea acestui exemplar nu e foarte mare — doar între 10 şi15 mii dolari, pentru un asemenea exemplar rar, de colecţie! Sigur, preţul de facto poate fi mai mare dacă se vor lupta mulţi colecţionari pentru ea, dar motocicleta e un adevărat deliciu pentru orice e pasionat de aceste motociclete clasice italiene!
0
1,345
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!