Patru camioane româneşti DAC, cumpărate de la un civil din donaţii, au fost transmise drept ajutor în Ucraina

27 Februarie 2023, 10:35
Redacţia PiataAuto.md
Camioanele româneşti DAC au fost create cândva în special pentru rolul militar pe care l-ar putea avea, iar în a doua jumătate a anilor 70 deja apăruseră modele 4x4, 6x6 sau chiar 8x8, după cum scriam în istoria detaliată a acestor modele DAC. Ulterior, armata română a ajuns să aibă în echiparea sa un număr mare de asemenea camioane, pentru cele mai diverse funcţii, de la misiuni de transport simple, până la purtătoare de instalaţii de rachete. În ultimul deceniu, însă, un număr mare de camioane DAC au fost decomisionate de Ministerul Apărării, pentru că ajunseseră la un termen de exploatare prea mare, iar starea tehnică a multora dintre ele era departe de una necesară standardelor militare.
Camion militar DAC, în formulă 6x6, imagine de arhivă

Astfel, adeseori aceste camioane ce aparţineau cândva Armatei Române au fost cumpărate ulterior de persoane private, unii dintre ei alegând să le restaureze frumos, mai ales că printre exemplarele vândute se regăseau şi din cele cu parcurs foarte mic, precum camion DAC 665T, cu tracţiune 6x6, cu doar 250 km pe bord, despre care scriam acum trei luni. Acel camion beneficiase de o restaurare privată şi fusese scos la vânzare atunci.
Foto: Un camion DAC 665T, despre care scriam acum 3 luni

Azi, însă, vorbim despre 4 camioane româneşti DAC ce au fost transmise drept ajutor în Ucraina, prin efortul de colectare a donaţiilor şi ajutor, iniţiat de jurnalistul de război Radu Hossu, om care s-a aflat pe parcursul ultimului an în prima linie a frontului, văzând cu propriii ochi fiorul războiului şi relatând evenimente din miezul lor. Practic, e unul din foarte puţinii jurnalişti de război care mai fac munca aia clasică, de teren, punându-şi viaţa în pericol, dar totodată văzând evenimentele din perspectiva lor cea mai obiectivă, acolo unde ele au loc cu cea mai mare intensitate. Şi pentru că vede aceste atrocităţi cu propriii ochi, a şi iniţiat pe parcursul ultimului an campanii gigantice de adunare de fonduri şi ajutorare, care au adus de multe ori un adevărat colac de salvare pentru oamenii de acolo. Diapazonul de ajutoare trimise până acum e uriaş, şi cuprinde de la generatoare până la camioane de pompieri sau chiar un autobuz cu rol de spital mobil!
Cele 4 camioane româneşti DAC sunt parte din ultimul ajutor dus în Ucraina, cu o zi înainte de împlinirea unui an de război. Radu Hossu publică o singură imagine cu unul din aceste camioane DAC, care e în formulă 4x4. Aşa cum scrie Radu Hossu în postarea sa publică, cele 4 camioane româneşti DAC au fost cumpărate de la o persoană civilă din banii donaţi. Au costat 5.500 euro per bucată, plus alte 2.500 euro per reparaţii, suma totală fiind de 8.000 euro per camion. Toate 4 camioane au costat 32.000 euro, iar alte 4.000 euro s-au plătit pentru transportul lor spre Ucraina, cifra finală ajungând la 36.000 euro. Astfel, cele 4 camioane militare DAC vor servi drept un suport logistic important acolo, în Ucraina, în apropiere de linia frontului, chiar dacă au fost produse, în mediu, cu circa 40 de ani în urmă.
Iar faptul că aceste camioane, produse cu atât de mult timp în urmă, pot fi readuse la o stare complet funcţională şi pot fi folosite conform scopului primar chiar şi acum, demonstrează cât de reuşite au fost aceste modele DAC, produse în România.
0
17,429
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!