Un camion Volvo, care circula fără parbriz şi cu cabina deformată şi încleiată cu bandă adezivă, reţinut de poliţia austriacă

7 Februarie 2023, 15:08
Redacţia PiataAuto.md
Uneori se zice că o bandă adezivă bună rezolvă aproape orice problemă, cel puţin temporar. Se pare că asta şi-a spus şi şoferul unui camion din Austria, surprins în timp ce-şi conducea camionul Volvo pe traseul B4 din Stockerau, la nord de Viena. Doar că acest camion Volvo era la un pas de a se dezintegra pe drumurile publice, fiind ţinut integru doar de banda adezivă, aplicată din belşug.
Camionul a fost observat iniţial de un şofer, iar acesta a sunat la poliţie. În scurt timp, pe acelaşi traseu a venit şi un echipaj de poliţie, care l-a şi tras pe dreapta. Cercetările poliţiei au indicat că acelaşi camion Volvo fusese implicat într-un accident rutier, în urma căruia fusese grav avariat, cabina sa fiind puternic deformată, iar geamurile, inclusiv parbrizul, fiind stricate.
Şoferul de 25 de ani care conducea acum camionul i-a spus poliţiei că voia să-şi ducă vehiculul la reparaţie. Atelierul de reparaţie se afla la peste 60 kilometri depărtare de locul din apropierea accidentului de acum 3 luni. Şoferul a încleiat o folie de plastic în loc de parbriz şi geamuri şi a aplicat multă bandă adezivă de jur împrejur, ca să ţină totul la un loc, şi a ieşit astfel pe drumurile publice.
Poliţia i-a interzis să se deplaseze mai departe şi i-a confiscat numerele de înmatriculare şi talonul camionului, iar pe numele şoferului a iniţiat o anchetă pentru punerea în pericol a traficului.
0
4,967
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!