Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Patru maşini electrice cu autonomie mare, conduse până la epuizarea bateriei, niciuna nu a atins cifra promisă

2 Februarie 2023 - 13:58
Redacţia PiataAuto.md
În zilele noastre, avem deja maşini electrice care dispun de cifre mult mai confortabile de autonomie, unele dintre ele depăşind chiar şi 500 km. Însă şi metodele de omologare nu sunt tocmai universale, or, agenţia guvernamentală EPA din SUA, de exemplu, a devenit notorie după ce le-a tăiat cifrele declarate de mai mulţi producători şi i-a impus să indice cifre mai realiste, calculate de ei. S-a întâmplat şi în cazul Volvo XC40 Electric, şi în cazul Mercedes EQS, care s-a pomenit cu autonomia tăiată cu aproape o treime în SUA la omologare. Ei bine, acum acest Mercedes EQS şi încă trei alte modele electrice cu autonomie mare — BMW iX, Tesla Model 3 Long Range şi Ford Mustang Mach-E — au fost conduse în Marea Britanie până la epuizarea bateriei, pentru a stabili câţi kilometri vor putea parcurge în viaţa reală, cu maximă străduinţă.
Mercedes EQS are o baterie de 108 kWh şi pretinde o autonomie de 464 mile în versiunea din experiment, sau 747 km. BMW iX 50 are o baterie de capacitate identică, tot cu 108 kWh, dar, pentru că e SUV, e mai greu şi consumă mai mult, are autonomie mai mică, de 380 mile, sau 612 km. Tesla Model 3 Long Range are o baterie de 79 kWh şi e ceva mai eficientă în consum, indicând o autonomie de 389 mile, adică 626 km. Şi, în fine, Ford Mustang Mach-E are o baterie de 91 kWh şi pretinde la o autonomie de 372 mile, adică 599 km.
Traseul a pornit din Oxford şi s-a îndreptat spre nord, către Scoţia. Maşinile electrice au înaintat în condiţiile unei ierni blânde din Marea Britanie, cu 7 grade Celsius la pornire. Maşinile au mers în regimul lor implicit, au folosit cruise control unde s-a putut, iar climatizarea a fost pornită, cu aerul condiţionat pornit şi temperatura setată la 20 grade în toate. Niciuna nu a folosit încălzire pentru volan sau scaune, însă. De asemenea, stilul de condus a fost unul moderat, dar fără exagerări, încercându-se menţinerea unui ritm normal cu fluxul de trafic.
Maşinile au intrat şi pe la câteva încărcătoare pentru a schimba şoferii între ei, nu pentru a încărca. Iar asta le-a dat şansa să vadă situaţia din teren, de la acele staţii. Prima, de exemplu, avea toate staţiile dezactivate, din cauza limitărilor de putere.
O altă staţie avea două locuri în total, unul din care era ocupat, iar maşina de acolo încărca cu doar 23 kW la priză fast charge. O baterie de 100 kWh s-ar încărca în 4-5 ore cu asemenea putere!
La o altă staţie cu mai multe locuri, maşinile se încărcau cu 32-42 kW, şi doar una cu peste 70 kW, dar nici una din ele cu peste 100 kW.
În fine, Ford a parcurs 288 mile, adică 463 km, ceea ce e 77% din autonomia declarată. Tesla a parcurs 290 mile, adică 467 km, ceea ce e 75% din autonomia declarată. BMW a parcurs 303 mile, adică 488 km, sau 82% din autonomia declarată, fiind cel mai aproape de promisiunile producătorului. Mercedes EQS a parcurs 324 mile, adică 521 km, sau doar 72% faţă de cât a promis, tot el fiind şi cel mai departe de autonomia promisă.
Vezi mai jos întregul video al experimentului.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter