(VIDEO) Un pasionat de camioane Mercedes, care şi-a comandat un Arocs de vis, se plânge acum de problemele pe care camionul le are

14 Februarie 2023, 15:16
Redacţia PiataAuto.md
Doar un pic mai mult de un an în urmă, în noiembrie 2021, scriam despre un olandez pe nume Bart, pasionat de mic copil camioanele Mercedes şi de marca Mercedes în general, căruia tocmai îi fusese livrat un Arocs de vis. Bart e un om de afaceri în domenii precum IT şi statistică, şi şi-a comandat un camion special adaptat necesităţilor sale de muncă, ca să poată transporta cu el utilajele pentru prezentări şi încadrări la evenimente. Camionul său are şi o remorcă pe care se poate fixa un Mercedes-AMG A-Class. Apoi un atelier i-a personalizat interiorul, astfel că cel Arocs era întruchiparea de vis a tot ceea ce-şi putea dori acest pasionat, care a petrecut luni întregi gândindu-se la cea mai bună formulă, apoi l-a comandat la uzină, apoi l-a aşteptat mult timp, apoi a mai aşteptat personalizarea interiorului. Ei bine, după doar un an de exploatare, Bart a publicat un video în care povesteşte despre problemele interminabile pe care camionul său le are şi care îl dezamăgesc continuu.
Foto: Imaginea camionului de acum un an, când era pregătit şi personalizat

Acesta spune că de circa 8 luni încoace camionul îi dă un şir continuu de probleme, una rezolvată fiind înlocuită de alta. Camionul său are 5 axe, ultimul ax din spate fiind virator, fără tracţiune. Acel ax îi dă constant probleme cu virarea, roţile acolo nu se mai întorc la acţionarea volanului. Problema a apărut, a fost aparent rezolvată, dar de curând a reapărut din nou, şi roţile stau nemişcare, ceea ce face virarea mai anevoioasă.
Se pare că sistemul hidraulic care gestionează virarea acelei punţi nu are presiunea necesară. Cel puţin acel ax poate fi ridicat şi coborât. Totuşi, la unul din episoadele recente ale acestei probleme, roţile spate au început să vireze în direcţie inversă decât cea necesară, iar asta a afectat anvelopele, lăsându-le urme grave în profilul lor. În mod ideal, cele două anvelope spate ar trebui acum schimbate din cauza defectelor pe care le-a pricinuit camionul.
Camionul a mai avut scurgeri de ulei la mini macaraua din spate. Are periodic şi tot felul de erori pe bord, iar de curând senzorul tahometrului s-a defectat, iar fără el nu poţi circula legal. În acest video a avut şi probleme la generatorul auxiliar pe care-l transporta, dar acesta nu are legătură cu camionul. În interior, însă un display cu rol de TV nu mai funcţionează.
Per total, la finalul video-ului, proprietarul pasionat de Mercedes Arocs, care a visat atât de mult la cest camion, spune că l-au dezamăgit problemele permanente ale camionului şi tot felul de mesaje pe bord pentru a mai merge la service să mai îndepărteze o eroare sau să mai rezolve o problemă.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre în engleză din comenzile player-ului.
0
42,254
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!