Volanul unei Tesla Model Y noi s-a rupt în timp ce era condusă pe o autostradă din SUA, iar service-ul a cerut şi bani pentru reparaţie

1 Februarie 2023, 16:28
Redacţia PiataAuto.md
Pe lângă punctele foarte bune la testele de siguranţă IIHS sau EuroNCAP, pe care modelele Tesla reuşesc să le atingă, din când în când apar în atenţie cazuri care denotă că unele exemplare sunt produse cu defecte de neconceput. Este şi cazul unui proaspăt proprietar din New Jersey, SUA, al unei Tesla Model Y, pe care acesta a primit-o de curând, la 24 ianuarie 2023. Iar la 29 ianuarie, în timp ce proprietarul îşi conducea maşina pe autostradă, având familia la bord, a rămas cu volanul rupt în mâinile sale.
Din fericire, pe autostradă nu erau alte maşini în apropiere, iar şoferul a putut încetini şi trage spre stânga, oprind lângă parapetul central. Dar volanul s-a detaşat aproape complet de coloana de direcţie şi nu mai existat vreo şansă ca acesta să poată direcţiona maşina.
În scurt timp la locul incidentului a venit şi o patrulă de poliţie, care a securizat spaţiul, apoi a fost chemat şi un camion care a remorcat maşina şi a dus-o la un service Tesla.
A doua zi dimineaţă, la 30 ianuarie, cei de la service i-au scris proprietarului că au primit maşina, dar nu înţelegeau exact care e problema, de parcă volanul rupt n-ar fi fost un indicator. Proprietarul le-a descris problema, iar peste ceva timp i s-a trimis o factură de 103,96 dolari pentru reparaţie.
Revoltat, proprietarul a întrebat de ce ar trebui să plătească pentru un defect de fabricare, din vina producătorului. Într-un final, service-ul i-a spus că nu mai trebuie să plătească nimic. Dar proprietarul a făcut cazul public, cerând şi explicaţii de la Elon Musk pe Twitter pentru o asemenea situaţia absurdă şi periculoasă pentru siguranţa celor de la bord.
Tesla sau Elon Musk nu a comentat situaţia şi nu a răspuns decât prin acele mesaje ale service-ului, adresate direct proprietarului. Inevitabil, în comentariile la imaginile publicate de proprietarul de Tesla pe Twitter au apărut şi acuzaţii că ele ar fi neadevărate, dar proprietarul a publicat şi un video cu maşina staţionând pe autostradă în aşteptarea asistenţei, plus că sunt vizibile şi plăcuţele de înmatriculare, iar cazul a fost documentat şi de poliţia din New Jersey.
0
10,660
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!