Volvo a livrat primul camionul electric cu rol de autobetonieră, inclusiv mixerul fiind alimentat de la baterie

10 Februarie 2023, 17:51
Redacţia PiataAuto.md
Camioanele electrice, cu energia stocată în baterii, ajung să fie prezente în tot mai multe segmente şi categorii de funcţionalitate. Volvo a anunţat astăzi că a produs şi livrat prima sa autobetonieră electrică de mare capacitate, produsă pe baza unui camion FMX electric.
În cazurile camioanelor propulsate electric, cu funcţii auxiliare care consumă o cotă mare de energie, cum ar fi utilajul frigorific sau, în acest caz, mixerul betonierei, întotdeauna apare şi întrebarea dacă acel utilaj e de asemenea asigurat cu energie din aceleaşi baterii care asigură propulsia electrică, sau dacă se montează vreun motor cu ardere internă. În acest caz, noua autobetonieră Volvo are mixerul propulsat de un sistem hidraulic, pompa căruia îşi ia energia din acelaşi set de baterii de unde e alimentată şi propulsia.

Betoniera are un volum de 9 metri cubi, iar camionul are şi un ampatament mare, de 4,1 metri, pentru a face loc bateriilor. Sunt patru baterii, cu o capacitate totală de 360 kWh. Camionul are 4 axe, două dintre care două motrice şi două viratoare. Propulsia e asigurată de două electromotoare, cu o putere totală de 330 kW, sau 448 CP.
Cei de la Volvo nu anunţă vreo cifră de autonomie în cazul autobetonierei, tocmai pentru că în cazul unui astfel de camion mixerul are nevoie de multă energie pentru a menţine betonul din interior într-o constantă mişcare, chiar şi atunci când camionul staţionează.
0
2,402
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!