E decis, şoferii care nu vor opri la trecerile de pietoni în Moldova vor rămâne fără permis de conducere la a doua încălcare

3 Martie 2023, 08:14
Redacţia PiataAuto.md
Creşterea numărului de accidente grave cu implicarea pietonilor, din ultimul an în Moldova, a dus la iniţiativa celor de la MAI de a înăspri pedeapsa pentru şoferii care nu opresc la trecerile de pietoni şi nu le acordă prioritate acestor. Ieri acest propuneri legislative au fost votate în lectura a doua, ceea ce înseamnă că urmează să intre în vigoare cât de curând.
Astfel, articolul 238 din Codul Contravenţional al Republicii Moldova, care vizează acordarea priorităţii pietonilor, a fost completat cu o prevedere ce indică o pedeapsă mai dură pentru repetarea în decursul unui an a „neacordării priorităţii legale pietonilor sau cicliştilor”, dar şi prima încălcare va fi pedepsită cu amendă mai mare şi mai multe puncte de penalizare. Anterior, toate încălcările de acest gen se pedepseau cu amendă între 900-1.500 lei şi 4 puncte de penalizare.

Iată care vor fi noile pedepse pentru neacordarea priorităţii pietonilor şi bicicliştilor în Moldova:

Prima asemenea încălcare va fi pedepsită ca şi până acum cu amendă de 1.500-1.800 lei şi 5 puncte de penalizare.

Încălcările repetate pe parcursul unui an calendaristic se pedepsesc cu amendă de 2.250-2.500 lei cu suspendarea obligatorie a permisului de conducere pe un termen de 30-45 zile.

Prin urmare, la constatarea unei asemenea încălcări, poliţistul va verifica în sistem dacă există o încălcare anterioară în ultimele 12 luni, iar dacă această există, atunci va fi obligat să emită amendă mai mare şi să suspende permisul de conducere al acelui şofer.
În procesul de discuţii publice şi avizare a noii legi a existat un aviz al Ministerului Justiţiei, care a propus mai multe amendamente, multe din care au fost acceptate parţial sau total. Printre acele amendamente, ministerul propunea ca retragerea permisului pentru încălcările la trecerile de pietoni să aibă loc doar dacă se ating 15 puncte de penalizare pentru acel şofer, avizul indicând că sancţiunea ar fi exagerată în raport cu fapta comisă. Propunerea a fost respinsă, cu indicarea că pietonii şi bicicliştii sunt cei mai vulnerabili participanţi la trafic, iar ignorarea acordării priorităţii acestora se soldează cel mai des cu accidente cu vătămări corporale grave sau chiar urmări letale. Prin urmare, legea intră în vigoare în forma menţionată mai sus, care spune clar şi obligă poliţistul să suspende permisul la a doua încălcare în timp de un an calendaristic, indiferent de câte puncte de penalizare active are şoferul vizat.
2
1,171
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!