În Moldova au început a fi importate motociclete Royal Enfield, printr-o primă reprezentanţă oficială din istoria acestei mărci

28 Martie 2023, 19:56
Redacţia PiataAuto.md
Royal Enfield e una din cele mai longevive mărci de motociclete, cu o istorie de peste 100 de ani, care a început în Marea Britanie şi continuă acum în India. Marca e într-o formă mai revigorată ca oricând acum, în ultimii ani lansând mai multe modele noi de bază, inclusiv Himalayan, model care a ajuns şi la Polul Sud în Antarctica. Ei bine, acum motocicletele Royal Enfield au început a fi importate oficial şi în Moldova, printr-o primă reprezentanţă oficială din istoria acestei mărci.
Motociclete Royal Enfield puteau fi văzute anterior doar la evenimente precum Distinguished Gentleman’s Ride, iar singurul proprietar memorabil era un pasionat al mărcii, pe nume Vadim Dolinski. Acesta şi-a cumpărat primul Royal Enfiel direct în Mumbai, India, când călătorise acolo în 2015. Riscase foarte mult ca motocicleta să nu-i ajungă la destinaţie, în Moldova, inclusiv pentru că a trebuit să o încredinţeze unor necunoscuţi din India, care doar îi promiseseră verbal că i-o vor trimite. Dar i-au trimis-o.
De atunci şi până în prezent, Vadim putea fi văzut periodic pe Royal Enfield, adeseori şi cu un ataş personalizat alături. Iar acum, odată cu inaugurarea primei reprezentanţe, el a fost omul care a fost rugat să facă o sesiune foto cu câteva motociclete noi Royal Enfield, cunoscând totodată de aproape gama de motociclete actuală.
În imaginile din acest articol e el, Vadim Dolinski, şi două din primele motociclete Royal Enfield, livrate în Moldova — Hunter 350 şi proaspăt lansatul Scram 411, despre care publicam un articol cu video cu doar câteva săptămâni în urmă.
Foto: Royal Enfield Scram 411

I-am contactat şi pe cei de la Royal Enfield Moldova, pentru a-i întreba despre statutul lor de reprezentanţă oficială, pe care ni l-au confirmat. Ne-au confirmat, de asemenea, că e acoperită şi garanţia de uzină, şi service-ul complet, şi comanda de eventuale piese, accesorii sau chiar orice model personalizat de motocicletă, care poate fi livrat în circa două luni.
Cei de la Royal Enfield ne-au mai informat că în curând va fi prezent în Moldova şi modelul e top din ierarhia mărcii, Super Meteor 650.
Foto: Royal Enfield Hunter 350

Motocicletele Royal Enfield sunt renumite pentru accesibilitate în preţ, având o filosofie de a fi axate spre design clasic, performanţe demne, durabilitate în timp şi preţ corect, în India preţul lor fiind impresionant de mic. Fireşte, am vrut să aflăm şi are ar fi preţurile în Moldova.
Astfel, cel mai accesibil model, Royal Enfield Hunter 350, porneşte de la 4.900 euro cu tot cu taxe în Moldova şi urcă la 5.000 euro în ipostază Rebel.
Modelul Meteor porneşte de la 5.100 euro, Classic 350 de la 5.600 euro, iar Scram 411, scrambler-ul despre care vorbeam la început că e proaspăt lansat, porneşte de la 5.800 euro. Modelul Hymalayan, aproape identic tehnic cu Scram 411, porneşte de la 5.900 euro.
Gama de vârf porneşte de la modelul Interceptor, la un preţ de 7.700 euro, urmat de Continental 650 GT la 7.900 euro şi Super Meteor, cel aşteptat în curând în Moldova, care costă 8.200 euro în versiune Astral şi 8.700 euro în cea mai scumpă versiune Celestial. Deci, preţurile sunt comparabile cu cele din alte ţări europene, cu mici diferenţe pentru unele modele şi rămân într-o gamă de cifre foarte decente.
1
3,808
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!