Istoria curioasă a unui Land Rover, care trebuia să aibă un motor de 27,0 litri, dar căruia birocraţia din Germania i-a tăiat aripile şi i-a redus ambiţiile

Deşi ceea ce vedem în faţă e un Land Rover Defender în mod evident, imediat se fac observate proporţiile diferite şi posteriorul unduit într-un stil ce aminteşte de Morgan. Capota acestui Defender a fost alungită substanţial, pentru că maşina a fost concepută pentru a adăposti un motor V12 de 27,0 litri! Acest motor e unul la fel de britanic ca Defenderul şi trebuia să vină de la un avion legendar Spitfire, mândria inginerească a Marii Britanii. Dar, pentru că de ideea năstruşnică a conceperii acestui Land Rover s-au apucat doi germani, în Germania, birocraţia acestei ţări a tăiat din aripile acestei idei şi i-a redus ambiţie. E un Land Rover cu o istorie curioasă, aşadar.

Maşina asta poartă numele de Bell Aurens Longnose şi e construită în două exemplare, cel puţin din informaţiile oficiale, unul având statut de concept funcţional, şi altul de model de producţie. Ideea şi execuţia construcţia aparţine germanilor Thomas Bell şi Holger Kalvelage, care s-au gândit să construiască un Land Rover demenţial în performanţă, decapotabil, şi cu un interior demn de luxul unui iaht.

Cei doi s-au pus pe conceperea şi desenarea schiţelor pentru acest Land Rover şi au ales motorul avionului Spitfire, un motor legendar, supranumit Merlin, produs de Rolls-Royce, care a adus o contribuţie majoră în performanţa extraordinară a acestui avion uşor de luptă. Acel motor V12 avea 1.495 CP, adeseori fiind rotunjit la1.500 CP atunci când se vorbea despre el, deci pe o maşină ar fi fost de-a dreptul excepţional.

Foto: Motorul V12 Merlin, produs de Rolls-Royce pentru avionul Spitfire

Cei doi germani au proiectat maşina astfel încât motorul uriaş să încapă sub capotă. Au lungit cadru dur al lui Defender, au lungit aripile şi capota şi au pregătit şi inciziile laterale pentru ţevile multiple de eşapament ale enormului motor. Era anul 2008 atunci, iar ideea de a pune un motor de avion pe o maşină nu e nouă, de fapt, or, noi am scris despre mai multe asemenea modele din istorie, cum ar fi acest Fiat cu un motor de 16,5 litri sau demenţialul Brutus, cu un motor de BMW de 46,9 litri. Ceea ce voiau să facă germanii era să folosească un şasiu mai modern de Defender, mai stabil şi mai lat, şi totodată capabil să înainteze pe orice teren, spre deosebire de maşinile de demult, care erau adevărate bestii incontrolabile până şi pe asfalt.

Atunci când se apropiau de etapa de montare a motorului, germanii au depus o solicitare la oficiul lor de omologare, stipulând intenţia de a instala acel motor de 27,0 litri şi 1.495 CP. Peste ceva timp au primi un refuz, în care se spunea că o asemenea putere n-ar putea fi gestionată în mod sigur de şasiul unui Land Rover Defender. Aceştia au încercat să conteste decizia şi să lupte cu birocraţia, dar în cele din urmă verdictul a rămas de neclintit: „nu se poate”.

Aşa că, mâhniţi că nu-şi vor mai putea realiza visul, cei doi au găsit un motor V8 de Land Rover, de doar 235 CP. O scădere drastică a performanţei, dar asta e maxim ce au putut omologa în Germania. Aşa că au instalat un asemenea V8 relativ leneş şi i-au creat efectul a câte 4 ţevi de eşapament pe lateral, care se unesc în câte una pe fiecare parte. Nu mai era nevoie de asemenea ţevi mari, dar dacă tot caroseria fusese pregătită, trebuia folosită această idee.

Când maşina fusese gata, cei doi germani dăduseră câteva interviuri şi se plângeau pe birocraţia germană, care nu le-a permis înfăptuirea viselor. Cei doi îşi înregistraseră şi compania Bell Aurens şi visaseră iniţial să producă asemenea Land Rover-e extravagante în mai multe exemplare, pe care să le vândă unor clienţi avuţi, cu gusturi excentrice. După ce primul exemplar a fost gata, a venit şi primul client interesat, care a mers un pic cu maşina şi i-a contractat pe cei doi germani să-i construiască una similară, dar cu acoperiş.

Astfel, prototipul a devenit cunoscut ca exemplarul Alphatier, în timp ce maşina produsă pentru primul client avea porecla de Aqaba. Acoperişul acesteia trebuia să fie demontabil, ca să se poată face uz de diferite siluete, la dorinţă.

Sub capotă nu a mai fost pus un V8 vechi de Land Rover, ci un V8 de 5,0 litri, de la JE Engineering, dar tot are origini de Land Rover.

După producţia primului exemplar, nu au mai urmat alte comenzi, însă. Acel exemplar produs pentru primul şi unicul client în 2013 a costat peste 300.000 euro pe atunci, iar prototipul fusese scos la vânzare de germanii care l-au creat cu 225.000 euro. Într-un final s-a vândut şi prototipul, iar după un an de aşteptare a următorului client, în 2014 cei doi germani au închis compania, reuşind să încheie doar un contract cu o companie franceză care a produs maşinuţe la scară mică, inspirate din creaţia lor. Alte Land Rover-e mari, însă, nu au mai fost produse, iar cele două exemplare se află în colecţii private, cel puţin una din ele ar fi în Orientul Mijlociu. În 2019 conceptul decapotabil şi-a schimbat proprietarul apărând la vânzare, dar preţul exorbitant a fost ţinut în secret.

Cel mai probabil, însă, dacă cei doi germani îşi relocalizau atelierul lor pe undeva prin Orientul Mijlociu şi simplificau birocraţia, ar fi putut continua să producă asemenea maşini extravagante, echipându-le după ideea iniţială, cu V12-ele de 27,0 litri de pe legendarul Spitfire!