O Tesla Model 3, care a supravieţuit din istorii ghinioniste, a luat foc după 10 minute de la ieşirea din service

18 Martie 2023, 17:45
Redacţia PiataAuto.md
O Tesla Model 3 din Texas, care a tot supravieţuit din tot felul de istorii ghinioniste, a fost răpusă de curând şi transformată într-un morman de fiare arse, luând foc la doar 10 minute după ce a ieşit din service. Proprietarul său spune că maşina a început a arde intens şi nu a mai putut fi salvată de această dată nici de pompieri. Acest exemplar de Tesla Model 3, însă, a avut de trecut prin atât de multe situaţii ghinioniste, încât e de-a dreptul incredibil că a supravieţuit până acum şi că acest incendiu va fi ultimul capitol în istoria acestei maşini.
Ali Hasam, proprietarul de Tesla, spune că maşina sa a fost la un service de lucrări de caroserie, din lista celor aprobate de Tesla pentru asemenea lucrări. S-au făcut lucrări la o bară de protecţie, care se desprinsese de pe maşină, iar fixarea lui corectă a necesitat şi reconectarea senzorilor şi cablurilor de pe acea bară de protecţie.
După ce a ieşit din service, Ali a condus maşina circa 10 minute, când a văzut fum ieşind din partea inferioară a maşinii. E greu de spus de unde a pornit focul, de la baterie sau de la cablajele din podeaua habitaclului, dar focul s-a răspândit repede şi a distrus o mare parte din maşină. Şi anume interiorul pare să fi fost cel mai afectat, deci e un incendiu atipic, iar proprietarul, deşi nu acuză deocamdată direct service-ul, tinde să creadă că ar avea legătură cu lucrările făcute, eventual cu conectări greşite de cabluri şi scurtcircuite.
Toată istoria anterioară de întâmplări ghinioniste prin care a trecut maşina sugerează şi alte posibile motive, însă. În august 2022, maşina a fost semi-inundată, fiind parcată în calea unei viituri de apă, care i-a smuls bara de protecţie spate, a mişcat-o un pic şi a scăldat-o din belşug prin şuvoaiele de apă. Aparent, maşina a supravieţuit atunci şi a funcţionat după asta.
Înainte de asta, în iulie, maşina dădea notificări permanente că proprietarul ar trebui să meargă la service să-şi schimbe bateria auxiliară de voltaj mic chiar dacă atunci avea circa 40.000 km parcurşi. Un pic mai devreme climatizarea abia de sufla rece în zilele toride.
În februarie 2022 maşina avusese probleme cu încărcarea la supercharger-ele Tesla, trăgând doar 5 KW putere şi indicând timpi uriaşi de încărcare, problemă care a dispărut singură ulterior.
Şi, în fine, în septembrie 2021, a doua zi după ce Ali îşi cumpărase maşina, acesta a suferit un accident frontal grav. Iniţial se estima un cost de reparaţie de 5-15 mii dolari, însă ulterior, estimarea oficială a indicat un preţ de aproape 32 mii dolari în reparaţii. Maşina era asigurată, şi până la urmă compania a decis să nu o declare daună totală, aşa că ea a fost reparată atunci, cu cablaje noi trase în partea frontală şi piese înlocuite.
Aşadar, această Tesla a supravieţuit dintr-un accident grav a doua zi după ce a fost cumpărată, a prin probleme ulterioară cu încărcarea iarna şi climatizarea vara, a supravieţuit şi unei inundaţii, pentru ca într-un final să fie distrusă de foc. Sau, cel puţin maşina pare distrusă acum, pentru că proprietarul său are în continuare asigurare şi speră că de această dată compania de asigurare nu va mai decide să o repare, pentru că daunele sunt prea mari.
0
3,640
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!