Un Mercedes 280C din generaţia W114 din Moldova, într-o stare de colecţie, scos acum la vânzare

12 Martie 2023, 16:38
Redacţia PiataAuto.md
Mercedes W114 a fost unul din cele mai speciale modele din istoria Mercedes, alături de W115. Cele două coduri de caroserii erau împărţite, practic, de acelaşi model, doar că W114 avea doar motoare cu 6 cilindri în linie sub capotă, în timp ce W115 făcea uz de motoare mai modeste, de 4 sau 5 cilindri în linie. Un W114 din Moldova, în caroserie coupe şi cu cel mai mare motor sub capotă, a fost scos acum la vânzare, fiind într-o stare de automobil de colecţie.
Mercedes W114 a fost lansat în 1968, fiind creat în perioada în care Mercedes scotea modele geniale, unul după altul, inclusiv renumitul Mercedes 600 W100. Aceste modele au fost desenate de renumitul design de origine franceză Paul Bracq, care a fost designer-şef la Mercedes între 1957 şi 1967, apoi fiind angajat la BMW între 1970 şi 1974, iar ulterior la Peugeot, între 1974 şi 1996.
Coupe-ul generaţiei W114 a fost lansat în 1969, un an mai târziu decât sedanul şi a fost produs în număr mult mai mic. Dacă sedanuri s-au produs peste 1,85 milioane, atunci coupe-uri — doar 67.048 exemplare, fabricate între 1969 şi 1976. Coupe-urile, apropo, au fost doar W114, nu şi W115, pentru că se considera că un coupe trebuie să beneficieze doar de motoare de top, aşa că au existat doar cu indicele 250C, 250CE şi 280C şi 280CE. Exemplarul din Moldova e un 280C, fabricat în 1975, deci după facelift. În total au fost fabricate 4.924 exemplare de 280C până la facelift-ul din 1973 şi încă 8.227 exemplare după acel facelift.
Sub capotă versiunii 280C e un motor cu 6 cilindri în linie, de 2,8 litri, cu numele de cod M110. E un motor cu carburator şi e aspirat natural, livrând 160 CP şi 226 Nm.
Maşina din Moldova e una care şi-a început viaţa în SUA, pe coasta de Est, după cum ne-a povestit proprietarul său, Vitalie Danila. El l-a observat în SUA, acolo unde petrecuse o perioadă de timp şi l-a cumpărat pentru a-l importa în Moldova. Maşina a fost importată acum câţiva ani, ca automobil istoric, iar la cât de rar este, se încadrează perfect în cerinţele acestei categorii.
Originea sa din SUA poate fi văzută şi după barele de protecţie mult mai mari, care trebuiau să se conformeze standardelor de siguranţă diferite de la acea vreme din SUA.
Maşina a fost importată într-o stare foarte bună, dar a beneficiat şi de lucrări de revitalizare în Moldova. A participat la mai multe evenimente dedicate maşinilor clasice din ţară, şi a devenit oarecum recunoscută, inclusiv datorită plăcuţei sale de înmatriculare.
Acum, proprietarul a scos-o la vânzare, iar preţul cerut de el e de 25.000 euro. Pentru că e o maşină cu certificat de automobil istoric, teoretic poate fi importată mai uşor şi în alte ţări, dacă şi-ar dori cineva de peste hotarele ţări să o cumpere.
Un fapt e sigur, însă — e un Mercedes cât se poate de rar, iar din câte ştim este şi singurul coupe W114 importat în Moldova ca vehicul istoric.
0
7,358
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!