Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Un dealer VW din SUA a refuzat poliţia în a localiza o maşină furată, cu un bebeluş în ea, cerând ca proprietara să achite 150 dolari pentru activarea serviciului

9 Martie 2023 - 11:22
Redacţia PiataAuto.md
Un caz cu totul ieşit din comun a ieşit la iveală în SUA, în care comportamentul unui dealer VW a fost atât de cinic şi materialist, încât a pus în pericol viaţa unui copil şi a sfidat până şi solicitarea poliţiei de a da ajuta la găsirea rapidă a unui VW Atlas furat.
Foto: VW Atlas, poză simbol

La sfârşitul lunii februarie, într-o suburbie a oraşului Chicago, numită Libertyville, proprietara unui VW Atlas îşi parca maşina pe aleea casei sale. În maşină se afla, cuplat într-un scaun, bebeluşul său de 2 ani, iar femeia era însărcinată. În spatele maşinii a oprit un BMW din care au ieşit hoţii, aceştia împingând-o şi urcând în maşină. În timp ce au demarat, hoţii au trecut cu maşina peste proprietară, ea fiind grav rănită şi ulterior spitalizată. Dar, la fel de grav e că bebeluşul rămăsese în maşină când hoţii au furat-o.
Foto: Aleea unde s-a produs totul

Poliţia a venit imediat la faţa locului şi, ştiind că maşinile moderne pot fi localizate GPS cu ajutorul tehnologiei care o au la bord, poliţiştii au solicitat dealerului VW să-i ajute imediat să localizeze Atlasul furat. Dealerul VW le-a spus poliţiştilor că perioada inclusă în pachetul de achiziţie a maşinii pentru sistemul Car-Net a expirat deja, şi e nevoie ca proprietara să achite 150 de dolari, pentru a reactiva serviciul şi a putea localiza maşina. Nici măcar explicaţiile poliţiei că nu e vorba de un singur furt, ci de un bebeluş în interior, a cărui viaţă e în pericol, sau că proprietara e rănită, nu i-au înduplecat pe cei de la dealerul VW.
Poliţia a trebuit să roage pe o rudă a femeii să plătească de urgenţă 150 dolari, dar, din cauza absurdităţii situaţiei, s-au pierdut 30 de minute preţioase. Din fericire, copilul a fost găsit viu şi nevătămat într-o parcare, poliţia fiind anunţată de un trecător care l-a observat. Mai târziu, poliţia a localizat şi VW-ul furat, graţie GPS-ului.
Toată situaţia, însă, a creat o stare de revoltă faţă de comportament sfidător şi materialist al dealerului VW, chiar şi în contextul în care viaţa unui bebeluş era în pericol. Pentru a atenua revolta publică, care s-a îndreptat spre VW în SUA, Rachael Zaluzec, responsabilă de experienţa clienţilor VW din SUA şi tot ea brand manager al VW în America de Nord, a ieşit într-un video în care şi-a cerut scuze şi a anunţat că toţi clienţii VW, care deţin modele ce pot avea serviciul Car-Net îl vor avea activat automat pe 5 ani înainte, iar cei care plăteau abonament pentru el nu vor mai fi nevoiţi să plătească acest abonament următorii 5 ani. Vezi mai jos şi video-ul înc are reprezentanta VW vorbeşte despre acest incident.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter