(VIDEO) Acelaşi şofer, la aceeaşi intersecţie din Chişinău, filmat cu aceeaşi încălcare mai multe dimineţi la rând, de fiecare dată la un pas de accident

4 Martie 2023, 09:17
Redacţia PiataAuto.md
Când faci acelaşi traseu în fiecare dimineaţă, ajungi să repeţi o rutină de stat în ambuteiaj la aceleaşi intersecţii şi uneori chiar ajungi să recunoşti unele maşini de alături, care stau trec şi ele la aceleaşi ore ca şi tine prin aceleaşi locuri. Un efect advers, însă, e că poţi ajunge să recunoşti şi maşinile, ale căror şoferi încalcă în permanenţă regulile de circulaţie. Un şofer din Chişinău s-a pomenit într-o asemenea situaţie, când observă aceeaşi maşină repetând aceeaşi încălcare mai multe dimineţi la rând, şi de fiecare dată provoacă o situaţie de accident, pe care alţi şoferi trebuie să o evite, doar pentru ca acesta să-şi definitiveze manevra sa neregulamentară.
Totul se întâmplă pe strada Dimo din Chişinău, la intersecţie cu Alecu Russo. Dimineaţa acolo e un rând mare de trafic din cauza timpilor semaforului, şi e nevoie de aşteptat de obicei câteva cicluri de semafoare până poţi trece. Un şofer de Chevrolet, însă, iese pe contrasens şi depăşeşte în viteză maşinile de pe cele două benzi ce stau la semafor, mizând pe faptul că în acel timp nu-i va veni nimeni în întâmpinare.
Doar că de fiecare dată se întâmplă să vireze cineva în intersecţie şi să dea faţă în faţă cu el, frânând şi claxonându-l. Într-una din dimineţi a fost un taximetrist, în altă dimineaţă a fost o maşină de şcoală auto, care are mult mai puţină experienţă în a evita asemenea situaţii. Şoferul autor al filmării spune că în cazul taximetristului a avut senzaţia că accidentul frontal e inevitabil. În cel de-al doilea caz, o situaţie la fel de iresponsabilă a fost în raport cu şcoala auto. Nu ne vom mira, deci, dacă într-o dimineaţă vom auzi că în această intersecţie s-a produs un accident cu un Chevrolet Aveo. Doar că în acest caz poliţia poate preveni situaţia, inclusiv aplicând două amenzi doar pentru cele două situaţii de mai jos şi adunând puncte de penalizare la cazierul şoferului.
Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Facebook / grupul Accidente rutiere Republica Moldova / Jenea Turcan
0
3,926
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!