(VIDEO) Kia a lansat EV9, cel mai mare SUV electric al său, în care rândurile 2 şi 3 de scaune se pot privi reciproc

15 Martie 2023, 11:13
Redacţia PiataAuto.md
Acum mai bine de un an, Kia a fascinat publicul prin lansarea prototipului celui mai mare SUV electric al său, care promitea 7 locuri şi care se înfăţişa cu uşi spate cu deschidere inversă, cu o lipsă totală a montantului central şi cu o podea extrem de subţire, aproape milimetrică. Ca şi acoperişul, de altfel, încât ne întrebam ce rigiditate structurală poate avea o asemenea maşină şi unde ar fi poziţionate bateriile. Ei bine, acum a fost lansat şi SUV-ul electric de serie.
Foto: Prototipul EV9, prezentat acum mai bine de un an

Ei bine, realitatea e mai diferită, chiar dacă EV9 păstrează proporţiile şi silueta conceptului. Modelul de serie are montanţi obişnuiţi, groşi, pe mijloc, iar portierele spate de deschid în mod uzual, fără artificiile care au atras atenţia la concept. Podeaua şi acoperişul sunt mult mai groase, în special podeaua, unde au trebuit să încapă bateriile, bineînţeles.
Deşi renunţarea la elementele principale de pe prototip poate părea o dezamăgire, SUV-ul de serie arată oricum foarte bine şi e în ton cu acel grad de inovaţie mult mai mare pe care îl manifestă coreenii de la Hyundai şi Kia în maşini electrice în ultimul timp. E o abordare diferită şi construcţie, or, platforma lui EV9 nu vine de la un SUV clasic, ci e una de model electric, cu podeaua plată şi bateria ce are rol şi de structură. Aerodinamica s-ar putea să nu fie tocmai surprinzătoare din cauza formelor, dar se pot remarca mici trucuri de design pe faţă, care s-o îmbunătăţească, precum linia mediană niţel concavă sau prizele laterale de pe bara de protecţie.
Planşa de bord aminteşte un pic de Hyundai Ioniq 6 prin ergonomie şi tehnologie, iar scaunele au un regim special de culcare a spătarului, care permit o mai bunpă relaxare cât aştepţi încărcarea bateriilor.
Rândurile 2 şi 3 de scaune pot privi unul spre altul, întrucât scaunele de pe rândul doi se pot roti. Din nou, astfel cei de la bord ar putea socializa mai bine fie în escapade, fie cât aşteaptă încărcarea. Astfel, SUV-ul va avea efectiv 6 locuri la bord.
Kia nu anunţă deocamdată detalii tehnice despre puterea motoarelor sau capacitatea bateriei, dar ştim deja că ea va avea la bază tehnologia de 800V, aplicată pe ultimele modele electrice ale coreenilor, prin urmare ne putem aştepta şi la o autonomie bună de peste 400-500 km, şi la o putere de încărcare de până spre 350 kW.
Un fapt e clar, însă, cu acest EV9, Kia îşi face intrarea cu un model electric într-un segment nou, iar astfel şi cei care au familii mai mari şi căutau SUV-uri cu mai multe locuri la bord, pot alege deja modele electrice. Şi, la cât de tehnologizate sunt ultimele modele electrice Kia şi Hyundai, şi la cât de avansată e ingineria şi designul lor, EV9 va fi nu va doar o alegere raţională datorată spaţiului, ci promite a fi şi un model ce oferă o experienţă hi-tech, modernă, la bord, cu toate atributele existente la electricele coreene recente, de la soluţii pentru lucrul la laptop la bord sau lângă maşină, până la posibilitatea de a furniza energia din baterii către casa ta sau alte consumatoare de electricitate.
Iar toată această evoluţie de la Kia, cel puţin pe partea de design, e dirijată de talentatul Karim Habib, un fost designer BMW, cu care noi am discutat direct în acea perioadă, şi care e acum şef de design la Kia şi totodată vice-preşedinte executiv al KIA.
Vezi mai jos şi un scurt video publicat de Kia cu noul EV9.
0
2,908
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!