(VIDEO) Pentru că şoferii din Chişinău au ignorat indicatoarele de închidere a unei străzi pentru lucrări, muncitorii au fost nevoiţi să pună dale de beton

22 Martie 2023, 09:44
Redacţia PiataAuto.md
Uneori, printre şoferii noştri, mai există cutuma că, dacă ceva e brusc interzis, dar mie totuşi îmi trebuie, s-ar putea să ignor interdicţia. Un drum închis temporar pentru reparaţii e un exemplu perfect adeseori, mulţi şoferi prezumând că o fi închis aşa, pentru cine ştie ce lucrări minuscule, care s-ar putea ocoli, nu pentru că acolo chiar ar fi imposibil de trecut. Exact o asemenea situaţie a fost remarcată ieri pe strada Mihai Eminescu din Chişinău, închisă pentru lucrări în perimetrul străzilor Columna şi Alexandru cel Bun.
Strada a fost închisă pentru ultimele lucrări de racordare, amenajare şi armonizare cu carosabilul străzii a unui nou bloc locativ, construit aici. Se finalizează lucrările la trotuar, dar şi la drumul propriu-zis, unde au existat anterior săpături la intersecţia cu Alexandru cel Bun. Totuşi, un număr mare de şoferi au ignorat indicatoarele de intrare interzisă, atenţionare despre lucrări şi drum închis şi direcţionare pentru ocolire, care erau plasate la intersecţia cu strada Columna, strada Mihai Eminescu fiind una cu sens unic. Astfel mai mulţi şoferi ajungeau să urce pe trotuarul proaspăt amenajat, pentru a ocoli blocajul de pe drum.
La un moment dat, muncitorii, sătui de atâta ignoranţă pentru munca lor din partea şoferilor, au pus o dală imensă de beton pe trotuar, pentru a bloca fizic accesul şi a-i face pe şoferi să înţeleagă că un drum închis chiar înseamnă un drum închis, pentru că acolo chiar se fac lucrări.
Abia atunci maşinile au început a reveni, iar unele a da în marşarier, pentru a ieşi din zona închisă a străzii. Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Facebook / grupul GBM.Online / Sergiu Dobinda
0
2,986
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!