Accident neclar pe o autostradă din Germania, şoferul unui Porsche Taycan decedând după ce a accelerat spre un camion

27 Aprilie 2023, 16:08
Redacţia PiataAuto.md
Un accident neclar s-a produs marţi seară pe autostrada A5 din Germania, în apropiere de ieşirea spre autostrada A7. Şoferul unui Porsche Taycan electric a decedat, după ce a accelerat rapid, din motive necunoscute deocamdată şi a intrat în spatele unui camion din Polonia. Maşina electrică a fost grav deformată în impact, iar şoferul din Porsche, care avea 71 de ani, nu a mai putut fi salvat.
Nu e vorba, deci, de un accident obişnuit în care maşină vine prea repede din spate şi nu reuşeşte de frâneze. Poliţiştii germani spun că Porsche-ul mergea încet iniţial, selectând banda de ieşire spre autostrada A7, ieşirea aflându-se peste câteva sute de metri. Respectiv, acestea îşi reducea viteza, iar camionul se alfa pe banda alăturată, intenţionând să-şi continue drumul pe autostrada A5.
La un moment dat, maşina electrică a accelerat brusc şi a o luat-o uşor spre stânga, lovind cu putere semiremorca camionului cu partea sa stângă din faţă. Având o acceleraţie atât de puternică, Porsche-ul a reuşit să prindă o viteză foarte mare până în momentul impactului, acesta disecând efectiv maşina.
Fiind vorba de un şofer de 71 de ani la volanul lui Porsche, prima şi cea mai plauzibilă cauză anchetată o eventuală problemă de sănătate, pe care acesta ar fi putut-o avea şi ar fi putut duce la apăsarea convulsivă a pedalei de acceleraţie. Dar sunt studiate şi alte versiuni, inclusiv şi o posibilă accelerare neintenţionată, menţionată anterior în alte cazuri cu maşini electrice. În ciuda unui impact atât de puternic, bateria maşinii nu a luat foc în acest caz. Şoferul de camion, în vârstă de 51 de ani, declarase că şi el circula relativ încet, din cauza traficului aglomerat de pe autostradă şi nu-şi poate explica de ce Porsche-ul a accelerat şi schimbat banda.
0
6,902
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!