California a decis să interzică vânzarea camioanelor diesel din 2036 şi a locomotivelor non-electrice din 2030
30 Aprilie 2023, 10:12 Redacţia PiataAuto.md
Acum trei zile, la 27 aprilie, California a aprobat interdicţii pentru mai multe tipuri de transport, care vor intra în vigoare etapizat, până spre anul 2040. Cele mai sonore dintre ele vizează faptul că din 2036 în statul american va fi interzisă total vânzarea camioanelor diesel, iar din 2030 — a locomotivelor non-electrice.
Interdicţia de vânzare a camioanelor diesel în California lasă loc de orice altă tehnologie care va avea zero emisii directe, inclusiv camioane electrice cu baterii sau camioane cu sisteme de propulsie pe bază de hidrogen. Legiuitorii din California spun că interdicţia va aduce economii de 26,5 miliarde de dolari în costuri de sănătate datorită excluderii poluării şi va genera economii de 48 de miliarde pentru companiile de transport, datorită costurilor de exploatare mai mici ale camioanelor cu zero emisii, în comparaţie cu cele diesel.
California a fost şi mai strictă cu trenurile, întrucât eficienţa acestora la scară mare e indiscutabilă, dar totuşi, o locomotivă diesel poate avea emisii de 400 de ori mai mari şi mai poluante decât un camion diesel, spun aceştia. Din păcate, în SUA există regiuni în care căile ferate nu sunt electrificate, iar mulţi operatori aleg să cumpere locomotive diesel pentru a putea merge şi pe sectoarele electrificate, şi pe cele care nu au fire. În ultimii ani, au mai apărut şi locomotive hibride, care pot opera pe fire acolo unde acestea există şi diesel unde acestea lipsesc.
Interdicţia aplicată de California din 2030 spune că toţi operatorii trebuie să vizeze doar locomotive electrice, iar trenurile care vin din alte regiuni şi state vor fi obligate să ruleze în regim electric pe teritoriul Californiei, iar dacă nu dispun de un asemenea regim, nu vor fi lăsate să intre şi să ruleze pe căile ferate ale statului.
Autorii legii spun că eliminarea locomotivelor diesel de pe căile ferate din California va mai aduce încă 32 miliarde de dolari economie în sănătate.