Hyundai Ioniq 6 a primit premiul de maşină a anului în lume şi de această dată câştigătorul e unul ce-şi merită titlul

6 Aprilie 2023, 10:42
Redacţia PiataAuto.md
În ultimii ani premiile de Car of the Year în Europa apoi şi World Car of the Year, decernat de obicei în cadrul salonului auto de la New York, primăvara, au mai născut controverse despre cât de corecte au fost alegerile. Ieri seară, însă, marele titlu de maşină a anului în lume a fost decernat la New York pentru Hyundai Ioniq 6, un model care, de această dată, merită cu adevărat marele titlu, şi vom explica de ce.
În primul rând, pentru că înglobează progresul major făcut de cei de la Hyundai în direcţia maşinilor electrice, cu baterii avansate, arhitectură de 800V, încărcare rapidă, putere mai mult decât decentă, autonomie superbă şi e, în general, o maşină conceput pentru un stil de viaţă al prezentului şi viitorului — cu un tunel central gândit pentru comoditatea unui laptop şi a lucrului la el din interior, dar şi cu funcţii de alimentare de la maşină spre un laptop din exterior sau chiar spre o întreagă casă de locuit.
Dar cea mai mare realizare a lui Hyundai Ioniq 6 e că e primul model electric de masă, care marchează o cotitură în lumea maşinilor electrice care spune stop creşterii absurde a bateriilor pentru autonomie mare, şi optează pentru aerodinamică drept filosofie de bază şi pentru greutate redusă pentru eficienţă. O maşină aerodinamică va consuma mai puţin. Dacă va consuma mai puţin, va avea nevoie de baterie mai mică. Dacă bateria va fi mai mică, va fi mai uşoară şi dacă va fi mai uşoară din nou, va consuma mai puţin. E o sinergie dintre aceste elemente, pe care Hyundai Ioniq 6 reuşeşte să o aducă într-un mod superb în lumea maşinilor electrice. Şi toate astea sunt făcute obţinând la final un produs fascinant de bine închegat, cu un design dintre cele mai reuşite din tot ce s-a lansat în lumea auto în ultimul an.
Prin urmare, da, tocmai asemenea maşini care aduc o mare schimbare adevărată în gândire şi tehnologie ar trebui să merite premiile de maşină a anului. Şi nu e de mirare că Hyundai Ioniq 6 n-a luat doar marele titlu, ci şi încă două titluri la categoriile de Maşină Electrică a Anului în Lume şi Design Auto al Anului în Lume. Le merită pe toate. Şi cei de la Hyundai au avut o performanţă similară şi anul trecut cu Ioniq 5. Aşa că alţi producători, care mai aplică jumătăţi de măsură în noile lor modele, ar trebui să ia nişte notiţe acum şi să tragă concluzii.
1
6,341
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!