Noile camioane electrice Volta au intrat în producţia de serie în Austria şi vor fi vândute pe bază de abonament

26 Aprilie 2023, 13:49
Redacţia PiataAuto.md
Despre noile camioane Volta se vorbeşte de câţiva ani, compania cu sediul său central în Stockholm, Suedia, fiind fondată în 2019, iar la scurt timp prezentând primele imagini generate digital, apoi prototipuri cu viitoarele camioanele electrice pe care intenţiona să le producă. De fapt Volta Trucks e o companie specializată doar în camioanele electrice şi nu intenţionează să producă vreodată camioane cu motoare cu ardere internă. Acum, în sfârşit, primele camioane Volta au intrat în producţia de serie şi urmează fi livrate clienţilor.
E vorba de modelul Volta Zero, un camion electric din clasa de 16 tone şi 18 tone (cu diferenţe minime între ele), care se prezintă drept primul camion din lume proiectat din start, de la zero, ca unul cu propulsie electrică, toate celelalte fiind adaptate pe baza motorizărilor cu ardere internă. Volta Zero e un camion destinat logisticii urbane şi regionale şi are o autonomie promisă de doar 150 km cu bateria standard de 150 kWh net sau de 200 km cu bateria de 225 kWh net. Efectiv, e vorba de două seturi de baterii a câte 75 kWh net, sau 3 seturi în cazul versiunii cu autonomie mărită.
Pentru că e proiectat de la zero drept un camion electric, Volta Zero arată un pic bizar, cabina nefiind separată de compartimentul de încărcare, ci derivând în acesta, aşa cum e şi la unele autorulote. Asta îi permite, apropo, să fie şi mai aerodinamic decât camioanele obişnuite.
Totodată, partea din faţă, cu uşi şi spaţii vitrate mari, aminteşte mai degrabă de un autobuz.
Apropo, Volvo Zero poate avea compartiment de încărcare obişnuit sau refrigerat, dar nu se anunţă cu cât ar fi afectată autonomia când ar fi inclusă refrigerarea în spate.
Fireşte, când vorbim de camioane electrice, e întotdeauna important să menţionăm şi sarcina utilă, dar şi greutatea bateriilor, eventual. Suedezii de la Volta sunt transparenţi în această privinţă şi anunţă că din masa totală de 16 tone, camionul cu baterie de 150 kWh are sarcina utilă de 7.650 kg, iar cel cu bateria de 225 kWh — sarcina utilă de 7.150 kg. Asta înseamnă că un set de 75 kWh de baterii cântăreşte 500 kg, 2 baterii cântăresc 1 tonă, iar 3 baterii — 1,5 tone. Prin urmare, e o masă acceptabilă în comparaţie cu un camion diesel. Volta nu anunţă cât va fi sarcina utilă pentru camionul de 18 tone, dar probabil creşterea masei totale va beneficia în primul rând sarcina utilă, întrucât motoarele şi bateriile sunt identice. Respectiv, acolo se va ajunge la 9 tone şi circa 9,5 tone sarcină utilă.
Ei bine, deşi compania e suedeză, producţia camioanelor electrice va avea loc în Austria, la fabrica Steyr Automotive din oraşul Steyr. Compania Steyr e renumită pentru tot soiul de servicii inginereşti şi producţie completă a vehiculelor sau componentelor, fiind unul din dezvoltatorii lui G-Class original, şi a versiunilor sale militare. Acum Steyr va fabrica noile camioane electrice pentru Volta Trucks şi şi-a rezervat capacităţi de producţie de 14.000 de camioane anual, o cifră foarte optimistă pentru un camion electric. Steyr estimează că dacă aceste cifre de producţie se vor respecta, ar putea fi creat încă 700 locuri de muncă la fabrică şi alte 2.000 locuri de muncă la furnizori.
Cifra optimistă de producţie, anunţată de Volta, are în spatele său ideea de a vinde aceste camioane electrice pe bază de abonament, după principiul Truck as a Service, sau TaaS, un principiul aplicat deseori de dezvoltatorii de servicii digitale. În baza acestei idei, companiile care vor dori să cumpere camioane Volta vor plăti doar un abonament lunar, obligându-se la o perioadă minimă, iar mărimea abonamentului, deşi nu e anunţată public, e descrisă ca fiind accesibilă şi corectă.
Acest abonament ar include totul — de la costurile camionului, amortizate în timp, până la mentenanţa tehnică şi acoperirea eventualelor probleme tehnice ce ar putea apărea în timp, ba chiar şi asigurare tehnică şi instructajul şoferilor. Mai mult ca atât, până şi instalarea prizelor de încărcare poate fi inclusă în abonament. Practic, plătind acest abonament, companiei îi mai rămâne să plătească doar electricitatea pentru alimentarea camionului şi salariul şoferilor.
0
2,767
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!