O Tesla Model X a ajuns în Dunăre, lângă Budapesta, şi a fost vândută a doua zi
12 Aprilie 2023, 11:08 Redacţia PiataAuto.md
De curând, proprietarul unei Tesla Model X din Ungaria a dezvăluit informaţii curioase în continuarea unui incident petrecut în septembrie anul trecut cu maşina sa, care devenise subiect de ştiri în Ungaria. Maşina sa electrică ajunsese atunci în Dunăre fiind parcată la un terminal pentru feriboturi, fără ca cineva să se afle în maşină.
Tesla ajunsese destul de departe în râu, deşi proprietarul o observase la scurt timp după incident. Acesta a chemat pompierii pentru a o recupera, iar aceştia presupuneau atunci că maşina ar fi fost lăsată fără frâna electronică activată şi regimul de parcare inclus. Operaţiunea de recuperare a durat câteva ore şi a necesitat intervenţia scafandrilor, care au înotat până la maşină pentru a ancora funiile de tractare de ea.
Într-un final, maşina a fost scoasă la mal atunci, cu uşile de tip foarfecă deschise şi portbagajul pe jumătate deschis. Apa pătrunsese peste tot, or, maşina fusese aproape complet inundată şi a stat mult în Dunăre. Bineînţeles, un asemenea incident nu are cum să treacă fără urmări asupra unei maşini, inclusiv a unei maşini electrice.
Informaţiile publicate acum, însă, arată că proprietarul de Tesla a reuşit să-şi vândă maşina chiar a doua zi după ce ea ajunsese în Dunăre. Mai mult ca atât, cumpărătorul ştia istoria şi a plătit 22 mii euro pentru maşina inundată, o sumă care pare de-a dreptul uriaşă pentru o maşină ce avea toate şansele să fie declarată daună totală!
Rămâne o enigmă ce a făcut acel cumpărător cu maşina şi probabil nici fostului proprietar nu-i venea să creadă că şi-a putut vinde Tesla inundată în Dunăre cu un asemenea preţ, motiv din care n-a spus nimănui timp de jumătate de an despre vânzare şi preţul cu care a reuşit să o vândă. Dar, întrucât cumpărătorul n-a revenit la el cu vreo pretenţie, probabil o fi găsit el ce să facă, cu acea Tesla Model X din Dunăre.