Şoferii de camioane ai unei companii poloneze au intrat în grevă într-o parcare în Germania, iar şeful lor a trimis o blindată din Polonia să-i disperseze
22 Aprilie 2023, 10:34 Redacţia PiataAuto.md
Un caz cu totul excepţional şi revoltător s-a produs în Germania de curând, iar situaţia e încă în derulare, paralel având loc şi ancheta pentru a pedepsi autorul şi cei implicaţi, poliţia germană efectuând 16 arestări în acest caz. Situaţia îşi are startul la începutul lunii aprilie, când mai mulţi şoferi de camioane ai aceleiaşi companii de transport din Polonia, pe nume Mazur, şi-au parcat camioanele în zona de parcare din Grafenhausen de pe autostrada A5, din partea sudică a regiunii Hesse, iniţiind o grevă faţă de compania lor, pentru că nu-şi primiseră salariile de câteva luni. Aceştia şi-au anunţat şeful din Polonia că nu e vor mişca mai departe decât atunci când le vor fi achitate salariile.
În parcarea din Germania, însă, aceştia nu făceau vreo demonstraţie propriu-zisă, ci doar staţionau parcaţi acolo, iar situaţia a tot continuat pe parcursul a câteva zile. Numărul şoferilor angajaţi la compania poloneză, care veniseră să se alăture grevei tacite din aceeaşi parcare ajunsese deja la aproximativ 50, spune poliţia germană, care observase situaţia şi o monitoriza. Aceştia înaintaseră solicitări de plată a salariului şi condiţii decente de muncă, însă banii continuau să se lase aşteptaţi, iar şeful lor polonez a devenit de-a dreptul înfuriat de greva iniţiată de şoferii din compania sa.
Într-atât de înfuriat, încât pentru rezolvarea probleme a angajat o companie cu reputaţie dubioasă din Polonia, Rutkowski, deţinută de un fost politician şi poliţist, cu statut oficial de agenţie de detectivi, dar cu o faimă de acţiona dincolo de limitele legii. Şeful polonez al companiei de transport a venit echipat cu o vestă antiglonţ, alături de un grup de angajaţi Rutwkovski, cu o maşină blindată, pentru a dispersa protestul şoferilor şi a-i pedepsi. Acesta a mai adus şoferi înlocuitori, în trei microbuze, care ar fi trebuie să continue condusul camioanelor, lăsându-i pe şoferii aflaţi în grevă în drum. Fireşte, situaţia a escaladat rapid, iar poliţia germană a venit cu multiple echipaje, intervenind în forţă şi închizând toată parcarea pentru operaţiune.
Aşadar, 16 oameni au fost arestaţi, inclusiv şeful companiei poloneze, care a iniţiat intervenţia cu blindata, angajaţi ai agenţiei de securitate din blindată şi câţiva şoferi de camioane.
Poliţia din Germania spune că această acţiune poate fi calificată drept o intervenţie paramilitară pe teritoriul său şi o încălcare a suveranităţii de către cei aflaţi în blindată, pe lângă sancţiunile simbolice pe care le pot aduce întrunirile neautorizate. Poliţiştii şi procurorii germani derulează acum ancheta pentru a-i pedepsi cu stricteţe maximă pe iniţiatorii şi participanţii acestei intervenţii, pentru ca acest precedent nemaivăzut să servească drept exemplu, care să le taie pofta altor de asemenea idei. Cel mai probabil, vor exista termene lungi de închisoare pentru iniţiatori, dar şi interdicţii şi amenzi pentru compania poloneză, care ar putea fi exclusă de la orice transporturi în Germania.
Şoferii de camioane, însă, stau până în prezent în grevă în aceeaşi parcare Grafenhausen, având deja aproape o lună de când stau acolo. În ultimele zile aceştia au încercat să-şi negocieze plata salariului şi condiţiile de muncă mai bune pe care le cer, fiind susţinuţi şi de sindicatele germane, dar negocierile s-au întrerupt ieri din nou, pentru că reprezentanţii companiei de transport n-au vrut să accepte solicitările acestora, motivând că le-au făcut câteva achitări parţiale. Acum numărul şoferilor a crescut la 60, majoritatea dintre ei fiind originari din Georgia şi Uzbekistan, spune poliţia germană, dar nu excludem că ar putea fi şi şoferi din părţile noastre între cei 60.
Cazul e atât de răsunător, încât în Belgia autorităţile au confiscat un camion al companiei, pentru a putea asigurare eventuale daune, iar în mai multe ţări din jurul Germaniei sindicatele şi apărătorii drepturilor omului au început a vorbi despre condiţiile abuzive de muncă, în care trebuie să muncească şoferii de camioane în Europa, mai ales în cazul şoferilor ce vin din ţări din afara uniunii şi statutul de rezident al cărora depinde de angajarea lor la companie. Se vorbeşte deja de necesitatea unor schimbări majore în acest sens. Între timp, şoferii continuă să stea în aceeaşi parcare şi ameninţă că vor intra în greva foamei dacă nu li se vor achita cel puţin toate sumele datorate.