(VIDEO) Cum arăta participarea Aro din 1984 la raliul Faraonilor, unde marca românească a ajuns învingătoare prin nisipurile din Egipt
10 Aprilie 2023, 20:15 Redacţia PiataAuto.md
Marca Aro are în istoria sa mai multe participări la raliuri din Africa, inclusiv la Paris-Dakar, dar din toţi anii de participare, cel mai strălucit rezultat a fost obţinut în 1984, atunci când un Aro condus de Gerrard Sarazin şi Cristian Avril a ajuns pe locul 1 la raliul Faraonilor.
Echipajul era unul format din piloţi francezi, pentru că şi iniţiativa de participare venise nu din partea fabricii din Câmpulung-Muscel, ci din partea distribuitorului Aro în Franţa. Aceştia au pregătit bolizi bazaţi pe Aro 24, dar care suferiseră modificări consistente. Aro 24 renunţase la suspensia sa faţă independentă şi adoptase punţi noi, faţă şi spate, de Land Rover. Motorul era un V8 de origine Chrysler, adaptat pentru motorsport, pentru a livra şi mai multă forţă.
Apropo, în unele surse se pot găsi informaţii despre o altă componenţă a echipajului din Aro câştigător în 1984, însă documentul de mai jos, care arată primii 18 participanţi la raliu, indică şi cele două echipaje Aro, cu componenţa lor. Echipajul câştigător a fost cel cu numărul 7.
Habitaclul maşinii era unul cu două locuri, iar în spate rămăsese efectiv doar montanţii şi carcasa, în zona mediană fiind amplasat un rezervor imens de combustibil, pentru ca maşină să facă faţă curselor din deşert.
Raliul Faraonilor era o competiţie iniţiată în 1982, cu o distanţă de circa 3.000-3.100 km prin Egipt, traseul său trecând pe lângă locurile istorice renumite ale Egiptului, inclusiv piramide, tocmai de aici şi venind numele. A devenit repede o competiţie populară, fiind mai simplă logistic pentru producătorii europeni, întrucât se organiza în Africa de nord, mai aproape de Europa, şi toată acţiunea avea loc în interiorul unei singure ţări. În acelaşi timp, genera imagini superbe cu maşini concurând lângă piramide şi însemna condiţii dificile de înaintare, ca un bun antrenament pentru marele raliu al Dakar-ului, şi el încă relativ nou la acea etapă.
Iar în 1984, acel Aro cu numărul 7 a reuşit să învingă marele raliu, făcând cunoscut numele Aro nu doar în Franţa, ci şi în multe alte ţări ale lumii, care aveau ocazia să cunoască marca românească în acţiune dificilă, cu performanţe de învingător.
Vezi în video-ul de mai jos cum arătase acea legendară participare Aro din 1984 la raliul Faraonilor.