(VIDEO) Un camion BelAZ a trecut cu roata peste un UAZ Buhanka, pe care nu l-ar fi văzut în zona oarbă, într-o mină de cărbune din Rusia
12 Aprilie 2023, 14:44 Redacţia PiataAuto.md
Se ştie că toate camioanele au câteva zone oarbe, în care vizibilitatea e redusă aproape la zero, mai ales în zona laterală de la colţurile faţă ale cabinei. Dar când vine vorba de un camion uriaş de carieră BelAZ, se pare că această zonă oarbă poate fi şi mai mare, mai ales când nici cei care mânuiesc camionul nu strălucesc în dexteritate şi atenţie.
La sfârşitul lunii martie, în mina de cărbune Solntsevski din regiunea Sahalin, din estul îndepărtat, în apropiere de Japonia, un camion BelAZ a demarat şi a întors roţile spre dreapta, acolo unde era staţiona un UAZ 452 Buhanka. Camionul s-a poticnit niţel de Buhanka, avariind-o, iar între timp şoferul din UAZ a reuşit să fugă din maşină şi să se salveze.
Şoferul din BelAZ, după ce a simţit un obstacol îl împiedică să înainteze, a dat niţel înapoi şi a mai încercat să treacă, dar nici atunci n-a reuşit. Abia atunci a ieşit să vadă ce a făcut. UAZ-ul a fost buşit până la daună totală, bineînţeles, sub roata imensă a camionului minier.
Compania minieră nu a comentat în niciun fel incidentul, imaginile apărând în public de la angajaţii minei, care le-au trimis unui canal local. Paradoxul e că în aceeaşi mină, un camion BelAZ (nu este clar dacă e acelaşi camion sau altul) a strivit cu trei săptămâni mai devreme în mod similar un automobil care-i aparţinea unui subcontractant. Şi atunci incidentul a trecut fără victime, dar e clar că protocoalele de securitate sunt departe de această mină. De asemenea, nu se ştie dacă şoferul de BelAZ era sau nu în stare de ebrietate, insistenţa cu care acesta încerca să înainteze peste obstacol putându-ne duce şi la acest gând.
Vezi mai jos imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din mină.