CITIRE ŞTIRE:
(VIDEO) Un youtuber din SUA şi-a chinuit Mercedes-ul AMG G63 prin stânci până i-a rupt axele şi l-a deteriorat de jur împrejur
4 Aprilie 2023 - 14:57
Redacţia PiataAuto.md
Despre Mercedes G-Class se crede pe bună dreptate că e una din cele mai dure maşini din lume, care poate îndura mult mai mult decât un SUV obişnuit. Dar până şi G-Class poate ceda dacă e pus în condiţii duse la extrem, dincolo de raţional, printre stânci atât de adânci, încât până şi cele mai specializate offroader-e ajung să cedeze acolo.
Cei din SUA au câteva asemenea regiuni, stâncoase, în special în Utah, considerate un soi de vârf al provocărilor de offroad. Iar un youtuber devenit deja renumit pentru testele de anduranţă la care şi-a suspus G-Class-ul său AMG, a fost invitat de un alt youtuber, deţinător al unui pick-up modificat cu roţi imense, să înainteze împreună în asemenea regiuni dificile.
Astfel, acest Mercedes-AMG G63 roşu, după ce a trecut în istoria sa prin
salturi, răsturnări
peste o casă demolată, un şoc hidraulic la motor cu
înlocuirea unui motor nou, acum a fost pus la încercare prin urcări şi coborâri stâncoase dintre cele mai extreme. Răsturnarea nu s-a lăsat mult aşteptată.
Maşina a atins de mai mult ori stâncile cu partea sa inferioară, distrugându-şi bucăţi din praguri şi din ţevile de eşapament.
Dar, marele final i-a venit când a intrat într-o depresiune şi a încercat să abordeze urcarea abruptă de acolo. S-a auzit întâi o ruptură la puntea faţă, apoi şi la cea spate. La cea faţă, pare să se fi rupt arborele de tracţiune de la diferenţial spre ea şi ea nu mai primea cuplu. Iar la cea din spate, un semiax, astfel, încât maşina a rămas cu tracţiune pe o singură roată, în loc de 4x4.
Inevitabil, maşina a trebuit deja tractată ulterior, deteriorându-se cam tot ce se putea la ea, de jur împrejur. Totuşi, dacă se va dori, aceste piese pot fi înlocuite şi maşina poate îndura şi mai departe condiţii extreme. Unii ar putea spune că maşina a cedat, nefiind indestructibilă. Dar adevărul e că şi condiţiile prin care a fost pusă sunt extreme până şi pentru offroder-e super specializate. Deci, G-Class a rezistat mult, de fapt.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):