Giotto Bizzarrini, inginerul genial al Italiei, creator de bijuterii mecanice pentru Ferrari şi Lamborghini, s-a stins din viaţă

Unul din cei mai geniali ingineri ai Italiei şi ai întregii lumi, Giotto Bizzarrini, s-a stins acum din viaţă, la vârsta la vârsta de 96 de ani, la mai puţin de o lună până în momentul în care ar fi împlinit 97. De numele lui Bizzarrini sunt legate câteva din cele mai notorii creaţii Ferrari, primul motor V12 Lamborghini, care a fost produs câteva decenii la rând şi a determinat caracterul mărcii, dar şi alte creaţii inginereşti extravagante care au scris istoria într-un mod glorios.

Giotto Bizzarrini a luat exemplul bunicului său în a urma calea ingineriei, bunicul aducându-şi contribuţia la inventarea aparatelor de radio aşa cum le ştim din perioade mai contemporane. A copilărit în oraşul Livorno, dar tatăl său avea pământuri în Toscana învecinată, astfel că Bizzarrini respira cu însăşi esenţa Italiei, având totodată norocul să prindă pasiunea inginerească de mic. Nu e de mirare deci că, imediat după ce a absolvit universitatea din Pisa în 1953, s-a angajat ca inginer la Alfa Romeo, în 1954. Acolo a lucrat la suspensia lui Giulietta, însă a înţeles că-l pasionează mai mult ingineria motoarelor.

Foto: Giotto Bizzarrini, în anii când era student, lângă Fiatul său

S-a mutat o perioadă ca pilot de teste la Alfa, dar tot nu reuşise să ajungă în departamentul motoare. Aşa că-n 1957, când a aflat că cei de la Ferrari caută în pilot de teste, s-a angajat acolo. Faptul că avea studii de inginer îl făcea un pilot de teste preţios, pentru că Bizzarrini căuta întotdeauna cauza matematică şi inginerească a unei probleme depistate în teste. Aşa că Ferrari l-a promovat repede la nivelul de inginer şef de proiecte pentru dezvoltarea noilor modele experimentale Sport şi GT la Ferrari.

Bizzarrini a devenit inginerul-cheie la Ferrari în acei ani şi şi-a adus contribuţia în dezvoltarea unora din cele mai performante şi admirabile modele ale mărcii, exact acele modele care astăzi bat recorduri de zeci de milioane de euro la licitaţii. E vorba de modele precum Ferrari 250 GT şi GTO, cu magnificul motor V12, de Testa Rossa originală cu motorul V12, dar şi de bolidul de curse Ferrari 250.

Foto: Ferrari 250 GT SWB, model la care şi-a adus contribuţia majoră Bizzarrini

Numele lui s-a asociat cel mai mult la Ferrari cu 250 GTO, dezvoltarea căruia a început în 1960. Jaguar lansase E-Type, iar Ferrari avea nevoie de un model care să domine pe circuite, aşa că însuşi Enzo Ferrari i-a dat lui Bizzarrini misiunea unui model care să exceleze pe circuite. Testele au arătat că modelul Ferrari pierdea mult din cauza aerodinamicii, aşa că Bizzarrini i-a modificat faţa maşinii pentru o suprafaţă mai mică, ea devenind mai urâtă, dar mai aerodinamică.

Foto: Imagine din etapa dezvoltării lui Ferrari 250 GTO

Motorul a fost poziţionat mai jos, datorită unei lubrifieri cu carter uscat, iar maşina, calificată iniţial drept „raţa urâtă a lui Bizzarrini” a fascinat prin performanţele de circuit.

Foto: Ferrari 250 GTO pe circuit

Toate au mers bine la Ferrari până în 1961, când compania italiană a avut parte de cea mai mare provocare din istoria sa de până atunci. Toţi inginerii şi designerii cheie au plecat din companie în semn de protest faţă de poziţia lui Enzo Ferrari în raport cu implicarea soţiei sale, Laura, în treburile companiei. Aceasta din urmă devenise notorie pentru imixtiuni care duceau adeseori la certuri interne de proporţii, iar când inginerii şi designerii i-au cerut lui Enzo să o excludă din a mai dicta lucrurile în companie, acesta i-a zis unuia din ei, Gardini, să demisioneze. În semn de solidaritate, au demisionat de la Ferrari toţi cei mai importanţi ingineri şi designeri, printre ei numărându-se şi Bizzarrini. Ca într-un film italian, ce mai!

Dar această plecare s-a dovedit a fi pentru Bizzarrini începutul unui alt capitol şi mai glorios. Industriaşul Ferruccio Lamborghini, pe atunci cunoscut pentru fabricare de tractoare şi prezenţă în alte industrii conexe, venise la compania nou fondată a lui Bizzarrini cu Ferrrari-ul său, spunându-i că e nemulţumit de V12-le de sub capotă şi l-a contractat pe Bizzarrini să-i dezvolte un nou V12. Deci, nu l-a rugat pe Bizzarrini să-i repare motorul, ci să-i creeze unui nou, având experienţa de la Ferrari!

Ferruccio Lamborghini s-a angajat să-i plătească lui Bizzarrini 4.5 milioane de lire pentru munca sa, plus un bonus pentru fiecare cal-putere în plus pe care noul motor avea să-l aibă în plus faţă de V12-le Ferrari. Bizzarrini şi-a onorat contractul, şi i-a creat un superb V12 genial, de 3.5 litri, care producea 365 CP la 9,800 rpm.

Foto: De la dreapta la stânga: Giotto Bizzarrini, Ferruccio Lamborghini şi Gian Paolo Dallara, în Sant'Agata Bolognese, alături de motorul V12 creat de Bizzarrini, în 1963

Paradoxal, dar Ferruccio Lamborghini n-a fost fericit de turaţii atât de mari şi a încercat să-l convingă pe Giotto Bizzarrini să schimbe ingineria motorului pentru a-l face mai uniform pe întreaga plajă de turaţii. Bizzarrini a refuzat, Lamborghini n-a vrut să-i plătească, aşa că s-a ajuns la judecată, iar într-un final instanţa l-a forţat la Lamborghini să-i plătească suma datorată lui Bizzarrini. Şi motorul V12 creat de Bizzarrini s-a dovedit a fi atât de genial, încât Lamborghini nu doar că l-a pus pe primul său model de serie, 350 GT, lansat în 1963, ci şi pe am toate modele clasice Lamborghini pe care le adorăm cu toţii azi şi care se vând acum cu sume colosale — Miura, Espada, Jarama, Countach, ba chiar şi SUV-ul LM002. De fapt, Lamborghini a continuat să folosească exact aceeaşi construcţie a lui Bizzarrini, cu variaţii de cilindree şi mici perfecţionări până în anul 2010 pe modelele sale! Deci, motorul V12 a lui Bizzarrini a fost cel care a determinat şi apariţia Lamborghini ca marcă, şi însăşi esenţa sa timp de aproape jumătate de secol!

Foto: Motor V12 de pe Lamborghini Espada

Imediat după ce şi-a onorat contractul de a fi creat un motor V12 pentru Ferruccio Lamborghini, Bizzarrini s-a pus pe crearea propriei maşini. Doar că nu putea folosi acelaşi motor V12, iar pentru a dezvolta altul, investiţiile ar fi fost prea mari. Uimitor, dar, după ce a creat mostre de inginerie geniale pentru alţii, Bizzarrini a decis să folosească o platformă de Iso Rivolta, pentru că Bizzarrini avea o colaborare şi cu Iso, şi un motor V8 american, de origine Chrysler, pe atunci Chrysler vânzând motoarele sale oricui dorea să le cumpere. Aşa a apărut Bizzarrini 5300 Strada, o maşină cu emblemă care purta numele lui Bizzarini şi care e azi rară şi căutată de colecţionari. Apropo, maşina primise un design de la Giorgetto Giugiaro, pe când acesta lucra pentru Bertone.

Foto: Bizzarrini 5300 Strada

Iar un Bizzarrini 5300GT a învins în clasa sa la renumita competiţie de la Le Mans din 1965. Vorbim de un producător nou, în esenţă, care a reuşit o performanţă excepţională, printre granzii lumii auto!

Compania producătoare de maşini a avut o istorie scurtă, fiind închisă în 1969, însă inginerul a continuat să creeze lucruri măreţe pentru alte companii, inclusiv pentru American Motors şi proiect AMX/III, colaborând cu General Motors, mai mulţi producători niponi de motociclete, dar şi case de design precum Giugiaro şi Pininfarina. Puţini dintre pasionaţii auto ştiu, dar Giotto Bizzarrini a muncit mulţi ani în rol de profesor universitar la Universitatea din Pisa şi a colaborat intens cu Universitatea Sapienza din Roma, învăţând noi generaţii de ingineri. Şi cât de admirabil e atunci când profesorul tău de la universitate e omul care a făcut atâtea lucruri măreţe în ingineria auto!

Anii 80, 90 şi 2000 par să fi marcaţi de mai puţine realiză notorii ale lui Bizzarrini, dar, de fapt, acesta a fost implicat într-o mulţime de lucruri mari, doar că din poziţia unui consultant sau inginer senior, care nu apărea în prim plan. A lucrat la suspensia maşinii lui Michael Schumacher, de exemplu, înainte ca acesta să aibă seria de victorii. Iar pe lângă asta — şi multe alte proiecte inginereşti, inclusiv din cele în care a explorat împreună cu studenţii săi noi soluţii inginereşti.

Per total, însă, Giotto Bizzarrini a lăsat în urma sa atât de multe elaborări inginereşti notorii şi maşini legendare la care şi-a adus contribuţia, încât meritul i-ar putea fi cu greu egalat vreodată. Un inginer genial, deci, care încheie o epocă odată cu plecarea lui dintre noi.