Ingineria singurului camion cu betonieră asamblat în România, ATP Truston
27 Mai 2023, 17:34 Redacţia PiataAuto.md
Deşi fabrica Roman din Braşov aproape că nu mai produce niciun camion nou — în 2022 cel puţin nu a asamblat nici unul — în România mai există o linie de asamblare a camioanelor de mare tonaj, la Baia Mare. E vorba de camioanele ATP, care folosesc mai multe componente din China, dar pentru a nu ne baza doar pe informaţii presupuse, acum ceva timp i-am contactat direct pe cei de la ATP Trucks şi i-am întrebat punctat despre modul de fabricare a acestor camioane din România, despre care dintre componente vin din China şi despre ce lucrări se fac local în procesul de producţie. Ei bine, pentru că vorbim camioane asamblate în România, considerăm că ar fi bine să se ştie mai multe despre ele, aşa că am publicat apoi articole detaliate pe modele — despre capul tractor Truson 4x2, şi despre basculanta Truston, care munceşte în prezent şi la construcţia autostrăzii A7. Azi vrem să vorbim şi despre autobetoniera Truson, de altfel singurul camion cu betonieră care se fabrică în România.
La baza acestui camion cu betonieră stă în mod evident acelaşi cadru dur şi acelaşi punţi ca şi pe basculantă. Aşa cum ne spuseseră şi demonstraseră cei de la ATP, proiectarea cadrului dur a fost adaptată de inginerii din România, aici fiind folosite două profiluri C, de 7 mm şi 8 mm, puse unul în altul, pentru o durabilitate sporită.
Suspensia este o creaţie cu şi mai multă contribuţie românească, fiind proiectată în întregime în România. Foloseşte o formulă cu un număr mare de foi de arcuri lamelare, cu 11 foi de arcuri pe puntea faţă şi 13 pentru punţile spate. Acest număr mare de arcuri o face robustă la solicitări mari şi mai ales durabilă în timp. Unii ar putea considera construcţia una relativ mai simplă, însă cei de la ATP spuneau că se mândresc cu soluţia aleasă, pentru că ea va garanta o durabilitate excepţională în timp, şi astfel va reduce costurile de exploatare a acestui camion.
Cabina este proiectată în China, şi pot fi observate elemente comune cu camioanele Shacman, despre care vorbeam şi în articolele anterioare. Pentru România ea a fost uşor redesenată, iar sistemul multimedia e unul diferit, şi e mult mai adaptat uzanţelor europene, de fapt.
Revenind la punţi, ele sunt 4 la număr la această autobetonieră, cele din faţă fiind clasificate la 7,5 tone, iar cele din spate la 15 tone. Punţile motrice sunt cele două din spate, cu roţi duble şi există şi un blocaj interaxial.
Motorul diesel e unul de origine chineză, fiind acelaşi propulsor Weichai de 430 CP, pe care-l menţionasem şi la basculantă. Totodată spuneam atunci că Weichai e unul din cei mai mari producători de motoare de camioane din lume, având o multitudine de colaborări internaţionale de-a lungul istoriei sale. În cazul acestui propulsor, vorbim de o configuraţie de 6 cilindri în linie, şi o cilindree de 11.596 cm cubi. E un motor turboaspirat cu intercooler, răcit cu lichid, în 4 timpi, şi scoate 430 CP şi 2.192 Nm cuplu maxim.
Cutia de viteze e una chineză, produsă de acelaşi conglomerat industrial ca şi motorul. Are 16 trepte faţă şi 2 pentru marşarier şi e manuală, bineînţeles.
Mixerul de beton e elementul esenţial la o autobetonieră. Cei de la ATP menţionează marca Stamer în raport cu structura şi sistemul de betonieră, la fel ca şi pentru benă la autobasculantă, dar nu e foarte clar ce se are în vedere prin aplicarea acestei inscripţii, or, nu am reuşit să aflăm informaţii despre vreun producător cu minimă recunoaştere cu asemenea nume. Cei de la ATP menţionează că ei folosesc un perete de 4 mm grosime a mixerului, iar despre furnizorii de componente auxiliare, precum pompa reductorul sau motorul menţionează într-in mod vag doar că sunt de brand european. Din păcate, e ceea ce menţionam adeseori, că lipsesc pe alocuri informaţii transparente despre aceste camioane ATP din România, fapt care alimentează pe alocuri această percepţie despre ele, că ar fi doar clone ale unor modele chinezeşti, în timp ce producătorul din Baia Mare încearcă să ne convingă că există şi doză mare de concepere şi plusvaloare românească în componenţa lor. După noi, un pic mai multă informaţie publică, clară şi transparentă, ar ajuta şi tocmai de asta am ales atunci să contactăm direct producătorul şi să scoatem din ele mai multe răspunsuri clare.
Foto: Betonieră Truston, asamblată în România, pe munca de şantier
Ei bine, mixerul e disponibil deja în două configuraţii, de 10 metri cubi şi 12 metri cubi. Astfel variază dimensiunile mixerului şi a camionului total, dar doar datorită lungimii mixerului, fără a se modifica ampatamentul acestuia.
Masa proprie a betonierei e de 15,4 tone, iar masa totală admisă tehnic, după cum se exprimă producătorul, e de 42,6 tone. Şi fiindcă vorbim despre un camion asamblat în România, care vrea să ne convingă că e o opţiune competitivă şi modernă, trebuie să menţionăm că acesta dispune de cabină pe suspensie pneumatică, motor Euro 6E cu tratare AdBlue, tahograf digital, sistem multimedia cu Bluetooth, cameră la 360 grade pentru asistenţă la parcare, senzor de ploaie pentru ştergătoare, senzor de lumină, sistem ABS, ESC şi de control al tracţiunii ASR.
La asamblarea camioanelor ATP Truston din Baia Mare muncesc circa 100 de angajaţi, după cum ne-au informat anterior cei de la ATP.