O Toyota cu propulsie electrică a fost condusă aproape 2000 km continuu, încărcând wireless, fără a opri la vreo priză
29 Mai 2023, 11:14 Redacţia PiataAuto.md
Acum două săptămâni publicam o ştire în care anunţam că Suedia a decis să construiască o porţiune de autostradă cu o fâşie de încărcare wireless pentru autobuze şi camioane electrice, după o perioadă de testare în câteva oraşe. Ei bine, aceeaşi companie din Israel, Electreon, care a venit cu ideea aplicată în Suedia, a făcut acum o demonstraţie inedită şi cu un automobil propulsat electric, încărcându-l doar wireless şi conducându-l în continuu pe o distanţă de aproape 2.000 km, demonstrând că dacă autostrăzile ar avea această tehnologie încorporată, n-ar mai fi nevoie de staţii de încărcare şi de timp de aşteptare la ele.
Cei de la Electreon au ales o Toyota RAV4 Prime, model care e plug-in hibrid, dar care a fost condus doar în regim pur electric. Alegerea pentru acest model a fost făcută pentru că el are o baterie mică, de doar 18 kWh, iar astfel cei de la Electreon au vrut să accentueze că performanţa atinsă nu se datorează bateriei mari, ci tehnologiei lor.
Experimentul a avut loc pe un teren special amenajat din Israel, iar la el au participat 55 de şoferi, care s-au schimbat în ture. Maşina oprea doar pentru schimb de şoferi şi-şi continua apoi drumul, fără a se conecta la vreo priză. Condusul Toyotei a durat în total 100 ore, deci peste 4 zile complete, timp în care maşina a parcurs 1.942,56 km. Pe parcursul condusului, sistemul de încărcare wireless a transferat în total 241,69 kWh de electricitate în bateria maşinii.
Astfel, compania a marcat şi un record de cea mai lungă distanţă continuă parcursă cu o maşină electrică, fără a opri pentru o încărcare la priză. Dar, cel mai important, aceştia au vrut să convingă publicul că, dacă am avea cel puţin autostrăzi cu benzi wireless, atunci toate maşinile electrice ar avea nevoie de baterii mult mai mici, ceea ce le-ar face mai uşoare, mai eficiente în consum, mai ieftine şi, nu în ultimul rând, pentru producţia lor ar fi necesare mai puţine minerale şi s-ar genera un impact mai mic pentru mediu.