O fabrică mobilă de producţie a ţuicii la bordul unui UAZ 452 Buhanka a fost descoperită în Belarus

7 Mai 2023, 10:54
Redacţia PiataAuto.md
O ştire cu totul bizară vine din Belarus, acolo unde poliţiştii au descoperit o fabrică mobilă sub acoperire pentru producţia ţuicii, meşterită la bordul unui UAZ 452 Buhanka. În Belarus producţia ţuicii în condiţii de casă e interzisă, aşa că cei care-şi doresc cu tot dinadinsul să o producă, trebuie să-şi inventeze metode de acoperire.
Poză simbol

Nu e pentru prima dată când spaţiu din interorul unui UAZ Buhanka e transformat în instalaţie de distilare a ţuicii, însă cei doi autori ai ideii de acum, în vârstă de 37 şi 31 ani, au fost mai inventivi şi au păstrat mobilitatea maşinii. Aceştia au tăiat acoperişul, au montat instalaţia, apoi au sudat acoperişul înapoi şi acţionau ca-n filmele James Bond, fiind întotdeauna în mişcare. Înaintau pe drumuri de pădure, opreau undeva şi porneau fabrica lor mobilă, după care îşi schimbau din nou locaţia la următoarea partidă.
Prin această mobilitate permanentă, au reuşit să treacă neobservaţi mult timp, până au fost deconspiraţi. Totuşi, ei mai aveau încă două maşini în spatele lor, pentru a transporta materia primă, iar circularea în coloană a şi fost cea care a trezit suspiciunile.
Acum cei doi protagonişti s-au ales cu amenzi, dar paguba mai mare vine din faptul că le-au fost confiscate toate maşinile, inclusiv fabrica mobilă, şi toată ţuica descoperită la bord, vreo 60 de litri.
0
13,428
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!