(VIDEO) Cât de magnific este cel mai iraţional Lamborghini al timpurilor noastre, Huracan Sterrato, capabil să alerge în deşert

27 Mai 2023, 15:16
Redacţia PiataAuto.md
Lumea auto se schimbă cu o viteză ameţitoare în timpurile noastre. Pe de o parte, am ajuns să vorbim aproape preponderent despre premiere ale unor modele electrice. Dar pe de altă parte la celălalt pol al motoarelor cu benzină, în ultimii ani am ajuns să vorbim despre maşini cu create cu mai multă pasiune şi consistenţă adevărată, maşini care par să sfideze orice calcule moderne de marketing şi au succes tocmai pentru că sunt autentice. Aşa s-a întâmplat cu Ford Bronco, aşa a apărut parcă teleportat din istorie Porsche 911 Dakar şi tot aşa a apărut şi Lamborghini Huracan Sterrato, un supercar capabil să alege şi în deşert, nu doar pe circuit, despre care am mai vorbit în ultimele săptămâni. Acum, cei de la Top Gear au avut ocazia să-l exploreze şi dintr-o perspectivă terţă, or, până acum văzusem acest model doar din perspectiva producătorului.
Ei bine, în video-ul publicat de cei de la Top Gear, aceştia explorează în detaliu şi toate elementele distinctive, demonstrând mai bine prin ce anume a atât de special acest Lamborghini. Dar adevăratele momente magnifice vin de la condus, pe un circuit fără asfalt, acolo unde niciun Lamborghini „normal” nu s-ar aventura.
Şi tocmai această calitate demenţială şi neaşteptată face din acest model cel mai iraţional Lamborghini modern. Îi face pe cei care şi-au cumpărat un Urus să pară nişte conservatori fricoşi de experienţele picante adevărate la Lamborghini. E ca şi cum la o masă mare cineva a mâncat aperitivul până s-a săturat, şi abia apoi vin felurile principale şi desertul! Iar maşina asta e desertul nepermis de dulce şi de intens într-o lume care a ţinut cură atât de mult timp, încât a uitat că se poate şi aşa! Şi acest Lambo ne aminteşte cum e să savurezi ceva fără a te limita la stereotipuri!
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
2,072
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!