(VIDEO) Cum arată o cursă de raliu cu maşini electrice, departe de asfalt, în care participă mai mulţi piloţi de la Dakar

13 Mai 2023, 13:01
Redacţia PiataAuto.md
Dacă acum o săptămână vorbeam de Formula E, competiţia cu bolizi electrici pe circuite, asemănătoare Formulei 1, dar mai scurtă din cauza autonomiei mai mici, şi menţionam că organizatorii se gândesc cum să facă o oprire de pit stop pentru încărcarea bateriilor, astăzi vorbim despre un alt tip de competiţie cu maşini electrice, de această dată mai apropiată de raliu, numită Extreme-E.
De fapt, acum mai bine de un an, publicam un articol detailat în care explicam cum funcţionează acest tip de motorsport, vorbeam despre bolizii de acolo — toţi identici în parametrii tehnici, de altfel — şi spuneam despre cât de scurte sunt aceste curse, cu câteva tururi, ce însumau o distanţă între 10 şi 22 km per competiţie şi un timp cuprins până la vreo 20-25 minute, cu toate tururile aferente. Una din echipe, apropo, îi aparţine renumitului pilot de Formula 1 Lewis Hamilton, fiind vorba de Team X44.
Iar mai mulţi piloţi din competiţia Extreme-E pot fi recunoscuţi de la raliul Dakar — stomatologa Cristina Gutierez, pilotul Audi de la Dakar Mattias Ekstrom, ba chiar şi campionul de la Dakar, Nasser Al-Attyah. Iar toţi aceşti piloţi au făcut în ultima perioadă competiţia mai interesantă.
Prin urmare, putem să vedem cum arată în prezent o asemenea cursă Extreme-E în video-ul de mai jos, unde sunt incluse cele mai intense momente ale uneia din ultimele curse.
0
1,498
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!