(VIDEO) O şoferiţă în stare de ebrietate cu un Audi a fost urmărită de poliţia din Ungheni, accidentându-le şi Dacia poliţiştilor

16 Mai 2023, 12:48
Redacţia PiataAuto.md
Un caz excepţional a avut loc ieri seară în localitatea Sculeni din raionul Ungheni, Moldova, şi a fost comunicat azi de poliţie. O şoferiţă în stare de ebrietate, cu un Audi, a fost urmărită de poliţişti, ajungând să accidenteze şi Dacia poliţiştilor.
Iniţial, poliţiştii au fost chemaţi din cauza unui conflict pe o stradă din Sculeni, iar femeia, în vârstă de 40 de ani, era parte din acel conflict, fiind într-o vizibilă stare de ebrietate. În timpul documentării cazului, femeia a urcat în maşina sa şi a încercat să plece de la faţa locului. Poliţia a pornit în urmărirea ei.
Şoferiţa cu Audi a fost ajunsă din urmă, iar maşina sa a fost blocată cu Dacia Duster a poliţiei, oprită în spatele maşinii. Şoferiţa a fost în continuare agresivă şi a încercat să plece. Deşi a fost somată că în spate se află maşina poliţiei, ea a inclus marşarierul şi a accidentat Dacia poliţiei. În aceste circumstanţe, şoferiţa a fost scoasă cu forţa din maşină, fiind aplicat gazul lacrimogen, iar ulterior ea a fost încătuşată.
Femeia a refuzat testarea alcoolscopică şi examenul medical, prin urmare s-a ales cu dosar penal şi va fi calificată în mod similar cu starea avansată de ebrietate. Pe lângă asta, mai e cercetată pentru ultragiere şi nesubordonare faţă de poliţişti, huliganism şi provocare de accident rutier. E drept, însă, că e cercetată în stare de libertate, după cum ne-a comunicat poliţia din Ungheni.

Poliţia a publicat şi un video cu urmărirea şoferiţei. Vezi totul mai jos.
0
2,352
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!