(VIDEO) Primii posesori ai offroader-ului Ineos Grenadier şi-au primit maşinile în mijlocul naturii, în munţii Atlas, şi au trebuit să ajungă cu ele acasă

2 Mai 2023, 13:30
Redacţia PiataAuto.md
Ineos Grenadier este probabil offroader-ul modern făcut cu cea mai mare pasiune, nefiind doar o continuare a unei istorii vechi, sau o păstrate în producţie a unui model de demult, cum e Land Cruiser 70, de exemplu. Grenadier e o creaţie nouă, dar e conceput în stilul offroader-elor dure clasice, făcut pentru rezistenţă şi înaintare oriunde în lume, fără fiţe. De câteva luni, maşina a intrat deja în producţia de serie la fosta fabrică smart, complet retehnologizată acum, iar Ineos a avut o idee inspirată de a organiza livrarea maşinilor către trei dintre primii clienţi într-un mod foarte extravagant.
Maşinile au fost duse în munţi Atlas, sau fâşia Anti-Atlas dacă e să fim mai exacţi, iar posesorii au zburat până la un oraş apropiat, apoi au fost duşi în munte, mergând pe jos la urmă. Cele trei maşini sunt exemplarele care aparţin acestor cumpărători, deci, toţi trei fiind printre primii care au plasat rezervări pentru Grenadier imediat ce au fost deschise comenzile. Prin urmare, cei trei sunt nişte aventurieri adevăraţi şi au acceptat şi provocarea de a-şi lua maşina nu dintr-un showroom, ci dintr-un vârf de munte, în Africa, în Maroc.
Ei bine, în maşină puteau fi cei apropiaţi pentru posesori, dar şi câte un ghid din partea organizatorilor. Surpriza a fost că în munţi au venit ninsorile când nimeni nu se aştepta, aşa că drumurile au fost blocate şi toţi au înnoptat în maşină sau în saci de dormit în prima noapte.
A doua noapte situaţia s-a repetat, cu şi mai multă zăpadă, doar că de această dată, după ce a fost întors de poliţie, convoiul şi-a căutat drumuri prin locuri izolate pentru a ajunge unde-şi dorea.
Apoi au urmat traversări de râuri spontan apărute din cauza precipitaţilor şi chiar zone de inundaţii. Cei de la Ineos estimaseră că vor călători printr-un Maroc însorit şi nisipos, dar au ajuns în cea mai puternică zăpadă din ultimii 20 de ani.
Maşinile s-au descurcat, cu mici peripeţii pentru una care şi-a îndoit janta şi probabil şi-a tăiat şi anvelopa într-o piatră. Dar totul s-a reparat direct, în drum, şi călătoria a continuat.
Aşa că într-un final, după ce au trecut Maroc şi au ajuns în Europa, fiecare proprietar şi-a continuat drumul spre casă, ajungând cu maşina nou-cumpărată după o experienţă de rodaj aşa cum i se cuvine unui offroader adevărat.
Vezi în video-ul de mai jos toată experienţa.
0
5,285
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!