Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Un camion sovietic, ieşit la depăşirea unei Dacia Duster într-o curbă, peste linia continuă, a fost la un pas de a provoca un accident în Moldova

20 Mai 2023 - 12:41
Redacţia PiataAuto.md
Camioanele sovietice aveau reputaţia de a fi destul de lente în înaintare de obicei, dar se pare că un şofer din Moldova se încumetă să-şi gonească ZIL-ul său 131 peste limitele unei minime griji pentru siguranţă. Ieri acesta a fost la un pas de a provoca un accident frontal pe un traseu din Moldova, după ce a ieşit la o depăşire neregulamentară a unei Dacia Duster, într-o curbă.
Totul s-a produs pe traseul dintre Lăpuşna şi Hânceşti. Camionul, un ZIL 131, a ieşit la depăşirea Daciei chiar înainte de curbă, fără a avea vizibilitate, nemaivorbind de linia continuă şi interdicţia de depăşire din acea zonă. Maşina autorului filmării venea din direcţie opusă, când, în curbă, s-a pomenit faţă în faţă cu camionul.
Acesta a efectuat o manevră de evitare şi a intrat cu două roţi pe acostament, pentru a evita impactul, care ar fi putut fi fatal pentru cei de la bordul autoturismului. Şoferul autor al filmării spune că a tras o sperietură zdravănă şi mai spune că, dacă şi-ar fi luat privirea de la drum pe 2-3 secunde, ar fi fost prea târziu să mai reacţioneze. Din păcate, şoferul de camion s-ar putea să nu tragă nicio lecţie din această situaţie, întrucât la imaginile publicate de şofer au apărut mai multe comentarii care au recunoscut acelaşi camion în manevre similar de iresponsabile de condus în zona traseului Leuşeni şi se pare că e vorba de un camion care e antrenat în lucrări de mentenanţă a zonelor forestiere din regiune.

Vezi totul în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter